Iată-ne din  nou împreună, dragi cititori.

Sper că sunteţi bine şi sunteţi fericiţi în Dumnezeu. În această lună doresc să vă împărtăşesc cuvintele pe care Spiritul Sfânt mi le-a adresat referitor la consacrare. Când vorbim de consacrare, poate ne vine spontan să ne gândim la preoţi sau la călugări. În realitate, fiecare dintre noi este chemat să se consacre lui Dumnezeu. Această consacrare nu constă într-o anumită formă de viaţă, ci mai degrabă într-o stare interioară a persoanei, care se dăruieşte pe sine însăşi Domnului, independent de realitatea în care trăieşte. În acest sens, sunt consacraţi toţi aceia care în mod sincer doresc să îi aparţină lui Dumnezeu şi se abandonează voinţei Sale. Consacrarea noastră este terenul din care încolţeşte fiecare vocaţie, fie ea căsătorie, preoţie, viaţă religioasă, etc. Pe cei care decid să îşi pună viaţa în mâinile lui Dumnezeu lăsând orice egoism pentru a urma calea lui Isus, Domnul îi primeşte ca şi consacraţi ai Săi. Dumnezeu nu face diferenţe între persoane, primeşte cu iubire darul fiecăruia.

Să nu ne speriem deci, din  cauză că nu ne-a fost cerut să facem lucruri mari, sau să rostim discursuri sublime pentru a-I plăcea lui Dumnezeu; ni se cere doar să fim ca şi copiii încrezători, fără răutate, care cred în bunătatea Tatălui lor şi I se încredinţează, fiind siguri că vor primi în schimb numai bine şi fericire. Dacă facem aceasta, Dumnezeu ne transformă şi participăm la opera Sa de salvare. Da, Domnul are nevoie de aceşti consacraţi pentru a ajuta umanitatea, pentru a-i arăta un alt mod de a trăi, pentru a deschide fiecărui om de bunăvoinţă calea speranţei.

Iată deci cuvintele Spiritului Sfânt; vă doresc să primiţi Lumina şi Puterea Lui. Vă salut şi vă îmbrăţisez pe toţi în Cristos.

Mesajul Spiritului Sfânt din 18.5.1999

“Aţi citit în Evanghelie aceste cuvinte ale lui Isus: ”Pentru ei mă consacru pe Mine Însumi, ca şi ei să fie consacraţi întru Adevăr ” (Ioan 17, 19-20). Isus vorbea de ofranda pe care fiecare creştin trebuie să o facă din propria viaţă, şi care-l transformă într-un consacrat autentic. Din păcate nu toţi creştinii sunt consacraţi; şi nu toţi cei care spun că sunt consacraţi, sunt consacraţi în adevăr. Acest fapt Îl ofensează pe Dumnezeu, pentru că oferta lor este impură. Oferta impură este mai rea decât minciuna. Cine spune că se oferă lui Dumnezeu iar apoi nu trăieşte în Adevăr ci în întuneric, este mai rău decât cel care alege întunericul. Aşa a făcut Iuda, şi continuă să facă şi alţii care sunt ca el.

Oferirea vieţii vă consacră lui Dumnezeu; această oferire trebuie să fie în Adevăr. Însă nu adevărul vostru, acela al eului vostru sau al minţii voastre, ci adevărul lui Dumnezeu. Trebuie deci să fie o ofrandă după voia Domnului, aşa cum este prevăzută pentru fiecare din voi. Mulţi, de fapt, vor să obţină ceea ce nu este prevăzut pentru ei; ar vrea să aibă anumite carisme şi ar dori să Îl posede chiar pe Dumnezeu. Acest lucru vă aşează în afara adevărului, pentru că Dumnezeu dă fiecăruia după harul, după posibilităţile şi capacităţile sale, şi face totul cu iubire şi din iubire, fiind atent la fiecare suflet.

Adevărul lui Dumnezeu constă în  ceea ce este prevăzut pentru fiecare dintre voi. În acest adevăr vă puteţi consacra în mod autentic şi vă puteţi pune viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu, pentru ca El să realizeze planul Său divin în voi. Dacă însă puneţi în centru ambiţiile, dorinţele umane, interpretările personale ale voinţei lui Dumnezeu, consacrarea voastră va fi în afara adevărului şi va fi doar un mijloc de realizare a aşteptărilor voastre, chiar dacă vi se va părea că sunteţi animaţi de o mare credinţă. Există ambiţii bolnave în mulţi din cei care îşi spun consacraţi, din cauză că se consacră în felul lor, pentru a obţine ceva de la Dumnezeu.

Dacă trăiţi în adevărul lui Dumnezeu veţi fi adevăraţi consacraţi. Nici cel rău nu vă va putea face ceva, pentru că nu va găsi în voi unde să se agaţe. De fapt, diavolul încearcă să vă conducă în afara adevărului, în afara planului lui Dumnezeu; încearcă să vă scoată din voinţa divină, hrănind ambiţiile voastre şi profitând de slăbiciunile voastre, pentru a vă târâ în afara adevărului. Dar dacă voi doriţi din toată inima să se realizeze doar adevărul lui Dumnezeu în voi, atunci diavolul nu vă va putea atinge.

Vă invit să meditaţi dacă în voi totul este în adevăr, dacă fiecare pas, fiecare dorinţă, fiecare rugăciune sunt în adevărul lui Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu asupra voastră, care este adevărul vostru, adevărul existenţei voastre.

A fi consacraţi în adevăr înseamnă a lăsa totul. Isus v-a invitat să lăsaţi totul (Mc 10,17-27 şi Mc 10, 28-31). Din păcate, această invitaţie este văzută de mulţi dintre voi pe un plan strict material, ca şi cum Isus   v-ar fi poruncit  doar să mergeţi şi să vindeţi bunurile voastre, într-un fel de contractare pentru a vă pune în ordine afacerile şi a-L urma. Nu, nu este vorba despre asta! A lăsa totul se referă la ceea ce se află în voi: la siguranţa voastră umană, la alegerea a ceea ce e mai comod, la compromisurile la care adesea recurgeţi atunci când adevărul lui Dumnezeu nu corespunde adevărului vostru, când dorinţele lui Dumnezeu sunt contrare dorinţelor voastre, când simţiţi un pericol care vă poate afecta reputaţia. Toate acestea sunt mai periculoase decât bogăţiile materiale.

Mulţi se consideră consacraţi lui Dumnezeu doar pentru că au renunţat la nişte bunuri materiale, dar se înşeală, pentru că nu au lăsat lumea lor interioară care îi face să-şi pună încrederea mai mult în oameni şi în lucrurile pământeşti decât în Dumnezeu. Spiritul Lumii stăpâneşte câteodată chiar şi persoanele consacrate din mănăstiri, se infiltrează printre creştini ca un virus, şi corupe poporul lui Dumnezeu. Astfel apar lipsa rugăciunii, a credinţei, a abandonării în Dumnezeu, prea multă raţiune, cuvinte goale, predici inutile.

Ca discipoli ai lui Cristos, vi se cere în mod deosebit să abandonaţi totul. Cine se oferă Tatălui prin mijlocirea Fiului în Spiritul Sfânt, nu poate poseda nimic, din cauză că, dăruind propria viaţă, I-a dat totul lui Dumnezeu. Însă cel ce are o siguranţă care nu se bazează numai pe Dumnezeu, posedă ceva; asta înseamnă că nu a abandonat totul. Cine nu renunţă la tot, nu poate oferi tot.

Pe drumul adevăratei consacrări păşesc cei care au abandonat cu adevărat totul şi sunt dispuşi să spere, nu în ceva ce este vizibil cu ochiul omului, ci în ceva ce poate fi văzut doar cu ochii credinţei. Aici sunteţi chemaţi să aruncaţi mrejele voastre (Lc 5, 5), să păşiţi înspre necunoscut; pentru a reuşi să vă bazaţi doar pe Dumnezeu. Nu uitaţi niciodată că sunteţi ţinuti în viaţă doar de Providenţă, care e firul ce vă leagă de Dumnezeu; de aceea, să nu îl rupeţi niciodată, pentru că dacă o veţi face, veţi cădea în gol. Vreau să vă încurajez în acest sens, deoarece, aşa cum v-a asigurat Isus, cine va lăsa totul va primi înapoi însutit şi viaţa veşnică.

Vă binecuvântez cu binecuvântarea luminii, a puterii şi a păcii, în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.