…fragment din cartea Dincolo de marea barrieră

Închei cu o experienţă care mi se pare foarte elocventă. În 1998, mi s-a prezentat sufletul unei copile, moartă la vârsta de nouă ani, într-un accident de circulaţie. Spunea că o cheamă Anna şi că era olandeză. Anna mi-a cerut rugăciuni şi să fie botezată, ceea ce am şi făcut. Despre Botez voi vorbi mai târziu. Datorită Botezului, Anna a intrat în Paradis şi, după un timp, s-a întors la mine ca să-mi mulţumească şi să mă ajute, explicându-mi diferite lucruri. În ajunul Sărbătorii Îngerilor păzitori, care se celebrează pe 2 octombrie, Anna mi-a spus următoarele:

“Îngerii păzitori sunt cu adevărat cei mai buni prieteni pe care omul poate să-i aibă. Când eram pe pământ, percepeam prezenţa lor. Ştiam de existenţa lor, pentru că citisem într-o carte, însă nimeni nu-mi vorbea despre ei. Părinţii mei nu erau credincioşi, iar eu nu le vorbeam despre Îngeri, pentru că mi-ar fi spus că sunt numai poveşti. Eu, însă, credeam cu adevărat. Un preot îmi explicase că trebuie să ne rugăm mereu Îngerului păzitor când mergem pe stradă, iar eu făceam acest lucru.

Apoi, când am murit, am ajuns în Purgator, pentru că nu eram botezată. Aici, Îngerul meu păzitor îmi ţinea companie, mă consola şi mă ajuta. Am înţeles că Îngerii sunt prietenii noştri pentru veşnicie şi nu ne părăsesc niciodată. Dar, ca să simţi ajutorul lor, e nevoie să fii curat în inima, pentru că ei sunt fiinţe foarte curate şi nu pot sta alături de un suflet impur, ci se îndepărtează de el. Dacă sufletul este bun, pur şi deschis lor, ei pot cu adevărat să-l ajute să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu şi calea spre Dumnezeu.

Îngerii îi iubesc mult pe oameni, îi iubesc ca pe fraţi ai lor. Iubesc mai ales sufletele cele mai mici şi lipsite de apărare, cum sunt cele ale copiilor. Iubesc mult şi persoanele consacrate care Îl aleg pe Dumnezeu, pentru că sunt suflete asemenea lor şi le stau alături, cu iubire. Cu toate acestea, chiar printre sufletele consacrate, puţine sunt cele care se roagă Îngerului lor păzitor. Mulţi nu cred în existenţa lor sau se gândesc la ei ca la personaje din poveşti, însă Îngerii sunt o rază din Lumina lui Dumnezeu.

Îngerii păzitori pot sta în Purgator pentru a ajuta sufletele pe care le ocrotesc. De fapt, ei nu părăsesc niciodată sufletele care le sunt încredinţate, până când acestea nu intră în Paradis. Îngerii nu ar fi obligaţi să stea în Purgator. Totuşi, ei doresc să stea aproape de sufletele încredinţate lor, renunţând astfel la fericirea de a sta mereu în Paradis. Acest lucru e atât de frumos!

Multe suflete din Purgator nu au alt ajutor decât pe acela al Îngerilor păzitori. Totuşi, multe din ele refuză ajutorul Îngerilor, cu toate că îi văd şi sunt atât de singure. Le e teamă ca Îngerii să nu le costrângă să asculte de Dumnezeu. Unele suflete sunt atât de încăpăţânate, încât nu vor să facă nici un pas! Eu nu înţeleg deloc de ce, din moment ce ar putea parcurge drumul şi să ajungă în Paradis, cum am făcut eu; ele, însă, nici nu vor să audă. Din această cauză, Îngerii lor suferă; ei ar vrea să poarte acele suflete cu ei, în Paradis.

Domnul dă fiecăruia diferiţi Îngeri păzitori, dar nu pe toţi deodată. În decursul vieţii, lângă o persoană se perindă mai mulţi Îngeri păzitori, pentru că sufletul nu este mereu la acelaşi nivel. Când suntem copii, avem un Înger. Apoi, crescând, suntem încredinţaţi altor Îngeri, tot mai puternici. Persoana care se hotărăşte să se consacre lui Dumnezeu, primeşte un Înger şi mai puternic. Apoi, dacă persoana trebuie să îndeplinească o misiune specială, i se dă un Înger încă şi mai puternic, pentru că Satana o va ispiti mai mult. Pe măsură ce persoana creşte, şi Satana îi trimite demoni tot mai puternici; de aceea Dumnezeu îi dă Îngeri tot mai puternici.

Când sufletele părăsesc Purgatoriul pentru a intra în Paradis, Îngerii lor sunt extrem de fericiţi, iar, după aceea, trăiesc pentru totdeauna alături de sufletele pe care le-au ocrotit. Noi, cei care suntem în Paradis, nu suntem Îngeri, avem o altă natură. Îngerii mei păzitori care m-au ocrotit în viaţă, sunt mereu cu mine aici, în Paradis. Sunt şi mai luminoşi ca înainte, acum, când eu sunt aici. În Purgator, lumina lor era mai puţin puternică şi, pentru că suntem legaţi între noi, cu cât eu cresc în sfinţenie, cu atât ei strălucesc mai mult. Astfel, dacă suntem buni, Îngerii sunt fericiţi şi strălucesc; dacă suntem răi, ei suferă. Voi credeţi că Îngerii nu pot să sufere, pentru că sunt spirite pure. Dar cine v-a spus-o? Îngerii noştri suferă atunci când suntem răi!

Oamenii nu înţeleg ce mare dar sunt Îngerii păzitori. Nu ştiu şi risipesc acest dar, îl irosesc. Ştiţi că şi suferinţele îngerilor se repercutează în Univers? Şi mai ştiţi că şi voi sunteţi responsabili că Îngerii nu-şi pot exprima puterea aşa cum ar trebui? Vina este şi a voastră, pentru că nu-i iubiţi şi nu vă rugaţi lor. Astfel, Îngerii sunt constrânşi să acţioneze foarte limitat, pentru că ei nu vă încalcă libertatea.

Îngerii posedă o frumuseţe pe care voi nici nu puteţi să v-o imaginaţi! Frumuseţea lor izvorăşte din bunătate. Sunt fiinţe atât de bune, că în ele nu există nici cea mai mică urmă de ură; totul este Iubire şi Lumină. Sunt frumoşi Îngerii, de o frumuseţe pe care oamenii nu o pot pricepe. Atunci când veţi veni aici, veţi putea vedea cu adevărat ce este frumuseţea. Pe Pământ, ea nu se poate vedea, cu toate lucrurile frumoase care există. Frumuseţea adevărată se vede abia aici”.

(Micuţa Anna, 1/10/1998)