3. Poporul Nou sărbătoreşte viaţa

Ieşi din tine însuţi şi stai înaintea lui Dumnezeu (1Re 19,1-18)

Dragi fraţi şi surori,

invitaţia adresată de Dumnezeu oricui doreşte să-L cunoască, e aceeaşi cu invitaţia adresată profetului Ilie (1 Re 19,1-18): a ieşi din sine însuşi şi a se deschide lui Dumnezeu. Aceasta este trecerea cea mai firească şi evidentă către relaţia dintre creatură şi Dumnezeu şi, în acelaşi timp, cea mai grea. Martori ai acestui fapt sunt toată istoria mântuirii, toţi sfinţii şi chiar şi marele profet Ilie: şi el trebuia să iasă din raţionamentele lui, din viziunile sale despre mântuire, din puterea sa carismatică, pentru a intra în tăcere şi a primi acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu.

Omul este o fiinţă comunicativă, extatică. Şi natura este la fel: se deschide pentru a fi încălzită, udată, fecundată pentru a da roadele sale. Spre deosebire de natură, omul este liber, comunică cu Dumnezeu în iubire, dăruindu-şi la rândul său viaţa Lui. Astfel creşte, se transformă şi atinge perfecţiunea în comuniune cu Dumnezeu.

De ce se teme omul de dreptatea lui Dumnezeu? Dreptatea lui Dumnezeu este habitatul perfect în care se dezvoltă viaţa fiecărui individ şi a întregii colectivităţi umane. Acolo totul este perfect: iubirea, ordinea, cunoaşterea, viaţa şi tot ceea ce este dorinţă nobilă în om. În omul închis, însă, totul este imperfect şi duce la stricăciune, ca urmare a păcatului său.

În mod misterios, omul se ascunde, fuge de acel habitat perfect, de Chipul lui Dumnezeu. Găseşte mii de motive pentru a se închide în voinţa proprie şi în modul său de gândire şi, astfel, se autolimitează. Închizându-se înaintea dreptăţii lui Dumnezeu, începe să se teamă, deformează relaţia sa religioasă şi devine ipocrit. Evitând dreptatea lui Dumnezeu, care în realitate este oglinda perfecţiunii, preferă să vorbească cu cu superficialitate despre îndurare, despre har, să aibă experienţe extraordinare, carisme, slujiri deosebite, succeseşi astfel se privează de capacitatea de a cunoaşte Binele şi Răul. Astfel făcând, intră în vârtejul confuziei: în fond, se teme să se dăruiască lui Dumnezeu pentru a fi complet regenerat de El; se condamnă la supravieţuire acolo unde se află, şi apoi la moarte.

Cunoaştem deschiderea desăvârşită faţă de Dumnezeu a Preacuratei Fecioare Maria, care este unica făptură nouă. Atitudinea sa înaintea lui Dumnezeu se rezumă în cuvintele sale adresate Arhanghelului Gabriel: „Iată serva Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Întreaga sa viaţă se dezvoltă în această atitudine, din momentul concepţiei sale neprihănite, până la ridicarea ei la Cer cu trupul şi spiritul. Ea însăşi explică acest lucru într-un mesaj dat Stefaniei Caterina: „Copilaşilor, Eu nu am murit! Când am fost ridicată la Cer, nu mă aflam într-o stare de moarte, ci de extaz profund. În acest extaz am fost dusă în Cer, în văpaia slavei Celui Atotputernic. Eram într-un extaz profund şi toată fiinţa mea, alcătuită din spirit, suflet şi trup se înălţa, însoţită de îngerii care-i deschideau drumul, aşa cum îl vor deschide pentru voi toţi, atunci când veţi intra în Noua Creaţie. Înconjurată de Cei Şapte Mari Arhangheli şi de nenumăraţi îngeri, am fost ridicată la Cer.“ [1]

Acest lucru pare incredibil omului, care neagă adevărul de a deveni creatură nouă, ca şi cum ar fi ireal. Însă acesta este adevărul pe care suntem invitaţi să-l dobândim cu toţii. Preacurata explică: „Întregul vostru drum spiritual trebuie să tindă spre purificarea progresivă de păcat şi de stricăciune, până când ajungeţi la starea de neprihănire care vă face să fiţi părtaşi ai harului divin şi demni să aparţineţi Noii Omeniri. Întregul neam omenesc în tot Universul va trebui să atingă această stare de curăţie pentru a intra în Noua Creaţie: făptura nouă va fi neprihănită şi neprihănită va fi şi Omenirea Nouă.“

Ce mare exod al omenirii! Aceasta este realizarea deplină şi definitivă a aspiraţiilor noastre.

Căutaţi, căutaţi-L pe Dumnezeu, adică rugaţi-vă Lui şi primiţi viaţa pe care v-o transmite şi nu doar pentru a supravieţui. Nu cereţi lucruri pentru a le pune în buzunarele voastre găurite, în viaţa stricăcioasă! Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu; cereţi să deveniţi persoane noi, pentru ca viaţa să se realizeze deplin. Tot restul vă va fi dat ca rod al supunerii voastre legilor lui Dumnezeu (Mt 6,24-34).

Cu toţii vedeţi criza profundă a omenirii. Pretutindeni se răspândeşte degradarea morală, culturală, lipsesc locurile de muncă şi creşte sărăcia. Oamenii, prinşi în criză, sunt tensionaţi, înfricoşaţi şi se înţeleg din ce în ce mai puţin între ei; acelaşi lucru se întâmplă în politică, precum şi în alte domenii. Şi natura este bulversată şi dezorientată: inundaţii, uragane, poluare… Aţi remarcat aceste lucruri? Căutaţi calea de ieşire din această situaţie? I-aţi înţeles cauza? Omenirea s-a închis în sine, în dimensiunea materială destinată să fie transformată şi să nu mai fie aşa cum este. Nu vede căi de ieşire, se sufocă şi riscă să se prăbuşească în sine. Omenirea a pierdut contactul cu originea sa şi cu menirea sa: „Eu voi veni curând, şi voi răsplăti fiecăruia după faptele sale… (Ap 22,12-13). Să-L căutăm, să-L iubim şi să ne întoarcem la El. Atunci vom umbla în lumină, vom înţelege evenimentele care se desfăşoară înaintea ochilor noştri, şi nu vom fi înghiţiţi de preocupări şi de disperare. Căutaţi-L şi veţi înţelege evenimentele; veţi vedea calea de ieşire din criză.

„Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea;

cânta-voi şi Te voi lăuda în inima mea.

Deşteaptă-te slava mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută!

Deştepta-mă-voi dimineaţa.

Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ţie între neamuri,

Că mai mare decât cerurile este mila Ta

şi până la nori adevărul Tău.

Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta,

ca să se izbăvească cei plăcuţi ai Tăi.

(Ps 108,1-5)

Domnul să vă dea rodul căutării şi al rugăciunii voastre şi să vă binecuvânteze.

Tomislav Vlašić