Dragii mei,

Iată-ne din nou împreună după timpul pascal, în care am rememorat marile evenimente ale mântuirii. De fapt, marea trecere de la moarte la viaţă ne revine fiecăruia dintre noi, independent de timpul liturgic în care ne aflăm. Moartea şi învierea se succed în existenţa noastră; în numeroasele încercări ale vieţii, suntem chemaţi să experimentăm victoria pascală a lui Cristos, transformând fiecare moarte în înviere.

Facem parte din poporul lui Dumnezeu care parcurge încontinuu drumul spre realizarea deplină a promisiunilor lui Dumnezeu; e un drum care trece neapărat prin etapele convertirii, pentru a ajunge la transformarea fiinţei noastre. Despre acest lucru am tratat pe larg în primul volum al seriei „Rescrierea istoriei”, cu titlul: „În gândul lui Dumnezeu”; în acesta am prezentat experienţe trăite şi explicaţii primite privind gândul lui Dumnezeu care trăieşte în noi şi care ne transformă din zi în zi.

Un aspect fundamental al vieţii spirituale este capacitatea sufletului de a primi noutatea lui Dumnezeu. Care noutate? Cea cuprinsă în viaţa pe care Dumnezeu ne-o comunică necontenit prin iubirea Sa. De fapt, viaţa lui Dumnezeu e mereu nouă şi se reînnoieşte fără încetare. Nu e niciodată statică, din contră, e dinamică, vitală, plină de experienţe mereu noi. Isus ne-a asigurat că dinlăuntrul celui care crede vor curge râuri de apă vie (In 7, 37-39).

Ne putem deschide noutăţii lui Dumnezeu doar dacă suntem dispuşi să primim viaţa Sa în fiecare moment, dacă suntem dispuşi să fin schimbaţi pentru a-I permite Domnului să trăiască în noi. Unica modalitate prin care putem reuşi acest lucru este oferindu-ne viaţa lui Isus prin Inima Neprihănită a Mariei. Aceasta e singura cale care ne permite să fim în pas cu harul, să fim creaturi noi. Mi-a fost explicat de multe ori de către Domnul, şi am experimentat: pentru a primi de la Dumnezeu plinătatea vieţii,  trebuie ca, la rândul nostru, şi noi să-i dăm viaţa noastră lui Dumnezeu, pentru că se primeşte în măsura în care se dăruieşte. Dându-i tot lui Dumnezeu, se primeşte de la El totul; e o lege a Spiritului. Nu e oare viaţa noastră totul? Ce altceva putem să-I dăm lui Dumnezeu mai mare decât viaţa noastră?

Deschiderea faţă de noutatea vieţii dumnezeieşti face ca fiinţa noastră să se înalţe către Tatăl. Despre aceasta vorbeşte mesajul Spiritului Sfânt pe care vi-l propun în această lună. L-am primit în 1999, ziua sărbătorii Înălţării; sper să vă fie folositor.

Vă salut, şi vă doresc tot binele, în Cristos.

 

Mesajul Spiritului Sfânt din 16 mai 1999 – Înălţarea Domnului

„E necesar să vă deschideţi noutăţii lui Dumnezeu; însă această deschidere implică şi un alt pas: înălţarea voastră la Dumnezeu. Înălţarea lui Isus nu e numai un exemplu al acestei înălţări, ci e şi prefigurarea a ceea ce va fi înălţarea voastră cu trupul şi sufletul, la sfârşitul timpurilor.

Cu toate acestea, încă de pe acum, când trăiţi în trup, vi se cere să înălţaţi la Dumnezeu întreaga voastră fiinţă. Dacă sunteţi fiinţe noi, deschise iubirii lui Dumnezeu care vă reînnoieşte neîncetat, care vi se dăruieşte şi care vă face să vă dăruiţi cu totul, atunci nu mai sunteţi legaţi de pământ, ci trăiţi deja într-o dimensiune nouă, dincolo de spaţiu şi de timp. De fapt, cei care trăiesc cufundaţi în Mine, nu mai pot fi legaţi de pământ.

De aceea, chiar dacă acum trebuie să trăiţi în trup şi să urmaţi legile fizice de pe pământ, în acelaşi timp, le-aţi depăşit deja; le trăiţi prin forţa împrejurărilor, însă sufletul vostru le-a depăşit deja, ceea ce înseamnă că sufletul a atins deja o dimensiune nouă a vieţii. Această nouă dimensiune este veşnicia. Sufletul vostru este creat pentru veşnicie, şi el însuşi este veşnic. Timpul pe care Dumnezeu vi-l îngăduie să-l petreceţi în trup e prevăzut pentru misiunea voastră, pentru ca dimensiunea veşniciei să poată, prin corpul vostru, să atingă şi realitatea care vă înconjoară, fiindcă şi ea trebuie să se înalţe împreună cu voi.

Omul nu a înţeles acest lucru. Nu mă refer numai la omul care nu crede, ci şi la cel credincios, care e botezat, dar care adesea nu cunoaşte grandoarea mesajului pe care Isus vi l-a lăsat prin Înălţarea Sa, acela al necesităţii de a ajunge la Tatăl deja aici, cât încă sunteţi pe pământ. Mulţi se gândesc că vor ajunge la Tatăl după moarte, dacă totul va merge bine, dacă vor ajunge în rai. Acest lucru e greşit, pentru că dimensiunea raiului, a purgatoriului, a infernului este doar continuarea a ceea ce aţi început în viaţa pământească, împlinirea a ceea ce aţi ales să trăiţi pe pământ.

Ziua Înălţării este o zi teribilă pentru Lucifer, reprezintă înfrângerea Sa totală. De fapt, umanitatea pe care el voia să o aservească, să o umilească, să şi-o supună prin moarte, prin Isus a fost ridicată, cu trup şi suflet, aşa cum a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul Fecioara Maria, care prefigurează umanitatea nouă, ceea ce veţi fi voi toţi.

Vă rog să reflectaţi la ce înseamnă pentru voi înălţarea la Tatăl împreună cu Isus, în Spiritul Sfânt. Întrebaţi-vă ce înseamnă pentru voi înălţare, de ce anume trebuie să vă desprindeţi –ceea ce e pământesc şi vă ţine legaţi, vă împiedică să vă înălţaţi- ce frici adăpostiţi în voi.

Nu poate exista înălţare dacă vă reţine teama, pentru că teama e o povară care ţine sufletul legat de pământ. Sufletul nu se poate înălţa dacă în el este frica. A se înălţa înseamnă a merge înspre ceea ce sufletul poate cunoaşte prin credinţă şi nu prin simţuri. Nimeni nu poate să atingă veşnicia într-un mod fizic, şi nici nu există legi fizice care s-o explice, însă sufletul o cunoaşte. Prin credinţă, puteţi să vă apropiaţi fără teamă de mister, de ceea ce, omeneşte vă pare necunoscut. Dacă trăiţi în Dumnezeu, nu mai există necunoscutul; sufletul vostru îl intuieşte, îl înţelege, îl cunoaşte. Sufletul este creat pentru a cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu.

Vă înălţaţi prin credinţă atunci când percepeţi o realitate care nu poate fi cunoscută prin intermediul simţurilor.

Cum aţi putea cunoaşte veşnicia prin simţuri? Puteţi să atingeţi iubirea în mod fizic? Nu puteţi. O puteţi vedea cu ochii? Nu puteţi. Însă sufletul vostru o poate atinge, o poate privi şi respira pentru că credinţa e cea care îi permite acest lucru. Sufletul vostru poate experimenta în mod concret dimensiunea eternităţii; dacă nu ar fi aşa, cum ar putea să facă experienţa lui Dumnezeu?

Vă invit să nu luaţi aceste cuvinte ca pe o teorie. Dacă în voi există dorinţa de a pătrunde în veşnicie, atunci nimic nu mai este doar teorie, ci totul devine real, pentru că aţi fost creaţi pentru a experimenta pe deplin realitatea lui Dumnezeu pentru care sunteţi prevăzuţi.

Vă binecuvântaz în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.”