Reflecții și rugăciuni,

de Tomislav Vlašić

Dragi ascultători, continuăm parcursul nostru pe tema ”Reuniți în Cristos”, iar tema de astăzi se intitulează ”Lumină și întuneric”. Presupun că voi toți cei care ascultați aceste reflecții ați început să vă rugați și să parcurgeți drumul; de aceea, nu vă voi mai numi dragi ascultători, ci frați și surori. În prezentarea de săptămâna viitoare doresc să dezvolt diverse aspecte ale oferirii vieții, pentru a vă aduce mai aproape acest subiect și pentru a înțelege că fiecare poate trăi oferirea în orice situație, dacă e deschis lui Isus Cristos. Prin urmare, dragi frați și surori, începem această întâlnire cu rugăciune, în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt.

„Te binecuvântăm, Dumnezeule Atotputernic, pentru că ne însoțești pe acest drum. Nimic nu scapă privirii Tale iubitoare, plină de lumină, care iluminează trecutul nostru, viitorul nostru. Luminează viața noastră în aceste timpuri, pentru a putea înțelege ceea ce ai numit în toate aceste mesaje drept timp concluziv, ultima etapă pentru omenire, care se pregătește pentru Venirea Glorioasă a lui Cristos. Dăruiește-ne harul de a fi cufundați în lumina Ta, de a înțelege temele fundamentale ale vieții noastre: convertirea, a sta în Spiritul lui Dumnezeu, uniți în Spiritul lui Dumnezeu, a-L adora și a-L primi pe Isus în Spiritul lui Dumnezeu. Amin.”

 Se pregătește pentru omenire timpul de lumină și de întuneric, iar noi suntem direct implicați. Aceste două elemente vor fi tot mai mult în opoziție, tocmai pentru că Dumnezeu, prin Isus Cristos, antrenează întreaga omenire din Univers și de pe Pământ la convertire. Vom ajunge la timpul tăcerii lui Dumnezeu, când glasul lui Dumnezeu, profeții Săi, vor intra în tăcere, pentru că doar în tăcere omul poate să meargă până în adâncul ființei sale. În tăcere, omul  ajunge la locurile cele mai profunde dinlăuntrul său, la rădăcinile sale, ajunge să dezvolte ceea ce Dumnezeu a semănat în el de-a lungul întregii sale vieți. Câteodată predicile, învățăturile, mesajele, chiar dacă sunt extraordinar de frumoase, prezența Sfintei Fecioare între noi, se consumă într-un mod superficial. E necesar ca omenirea de pe Pământ să intre în tăcerea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, glasul Satanei, al spiritului acestei lumi, se va auzi tot mai puternic și cel care nu trăiește ancorat în Dumnezeu, va fi atras de aceste voci, în diverse moduri, cu diverse nuanțe.

Când vorbesc despre timpul de lumină și întuneric, nu intenționez să vă spun, așa cum fac unele profeții false, să pregătiți lumânările pentru trei zile de întuneric. Întunericul va fi în om, în spiritul omului care nu s-a lăsat convertit, iluminat de spiritul lui Dumnezeu. Cei care se lasă convertiți în spirit, vor fi umpluți de Spiritul Sfânt, vor fi fiii luminii, și nimic nu-i va putea surprinde; vor ști să discearnă lucrurile și să le pună la locul lor. Tocmai la aceasta slujesc aceste reflecții și rugăciuni.

În capitolul întâi al Evangheliei după Ioan, Isus spune: ”Eu am venit să pun lumea în fața unei judecăți, astfel că cei care nu văd, vor vedea, iar cei care văd, vor deveni orbi”.[1] Lumina lui Dumnezeu pune omul în fața unei alegeri. Dumnezeu nu va tolera la infinit indecizia omului. Omul care-L întâlnește pe Isus, Lumina lumii, e chemat automat la convertire, să devină fiu al luminii. A intra în lumina lui Cristos, înseamnă în același timp capacitatea de a se converti, de a fi transformat, de a înainta înspre Noua Creație. Dumnezeu s-a folosit mereu de oameni, a acționat prin oameni, și dorește să guverneze întregul Univers împreună cu oamenii. În toate epocile, El ne-a trimis, și pe Pământ, oameni virtuoși, credincioși Lui. În aceste timpuri, când se deschide tot Universul, când totul tinde să fie reunit în Cristos, toate Universurile, toți oamenii, pentru a deveni o unică familie a lui Dumnezeu, când toată Creația e chemată să fie reunită în Cristos, să devină creatură nouă, Dumnezeu ne-a dat, după cum v-am spus în repetate rânduri, trei instrumente mari: îngerii, Nucleul Central, frații credincioși lui Dumnezeu, care sunt în acțiune.

Dat fiind că Pământul nu a răspuns afirmativ la misiunea de a  conduce misiunea Universală împreună cu ele (cele trei instrumente), Dumnezeu le-a încredințat fraților credincioși această misiune, iar ei înaintează și, odată cu ei, și misiunea. Acest lucru nu ne îndeamnă la pasivitate, ci ne responsabilizează. Ceea ce nu am făcut ieri, astăzi e mai greu să facem, iar mâine va fi și mai greu. Este impetuos necesar să ne trezim la adevărata convertire. Prin frații și surorile credincioase lui Dumnezeu, prin îngeri, prin Nucleul Central, lumina crește în întregul Univers, și pune în criză întunericul; dar, dacă noi dorim să păstrăm întunericul în noi, automat întrăm noi în criză. Privind Pământul cu ochii fraților și surorilor credincioși lui Dumnezeu, prin ochii acestor mari instrumente alese de Dumnezeu, oamenii de pe Pământ sunt văzuți egoiști. Știința, progresul științei are întotdeauna un scop precis, și orice progres este fructificat de puternicii Pământului, care-l țin sub puterea lor, și nu permit alte schimbări în afara celor care le folosesc lor.

Frații noștri din Univers, fideli lui Dumnezeu, văd foarte bine acest lucru. Omul de pe Pământ e unicul din Univers care neagă existența vieții și pe alte planete în Univers. Mai mult, omul de pe Pământ se consideră mai bun decât toți ceilalți; a mers până-ntr-acolo că Îl consideră pe Isus Cristos proprietatea sa. Isus Cristos a dat Pământului ceea ce nu a dat altor planete. Creștinii de pe Pământ trebuiau să pornească să comunice această bogăție altor frați, altor surori și, într-un anumit sens, ei țin această bogăție pentru sine, crezând că ei sunt mai presus decât ceilalți. Dar ceea ce Isus Cristos ne-a dăruit, ca de exemplu Euharistia, ne este dat pentru că suntem slabi, fragili, pentru că suntem ultimii, pentru că am făcut alianță cu Satana. În loc să fim umili, adesea ascundem în noi un orgoliu și negăm oamenii din Univers care sunt înaintea noastră din punct de vedere al progresului tehnologic și al fidelității față de Dumnezeu.

Omul de pe Pământ absolutizează totul, punându-l în propriul Eu, astfel că și comuniunea între oamenii de pe Pământ devine dificilă, lucru pe care-l putem vedea în fiecare zi, în organizațiile politice, economice, etc. Omul de pe Pământ e cufundat în lupta pentru supraviețuire, și viața pe Pământ devine tot mai grea; tot Pământul a devenit, cum se spune, un cătun, spațiul a devenit mult prea mic pentru marile dorințe ale omului de pe Pământ, dorințe care ating stelele, iar Pământul închis în sine , nu poate realiza aceste dorințe ale omului.

În această tensiune, în criza în care ne aflăm, vedem cum anumite valori, care sunt sacre, cum ar fi dreptatea, drepturile, rupte de rădăcina lor, de Dumnezeu, devin nebunii, dau neliniște, conduc la dezordine, la luptă, la o explozie socială, și-i fac pe oameni incapabili să se înțeleagă unii cu alții, să împărtășească lucrurile folositoare. Cu toate că e pe Pământ, omul ar putea trăi foarte bine. Dacă ar fi unit cu Dumnezeu, El ar binecuvânta fiecare om și toată omenirea pentru a progresa tot mai mult. Suntem cu toții conștienți că sunt promovate stricăciunea, moda, seducția, ispita, iar creștinii se cufundă în acest spirit, care-i cuprinde. Câți creștini sunt capabili să se ridice deasupra acestui spirit, să meargă împotriva curentului, care atrenează totul, și-l face pe om să fie dezbinat în sine însuși. Când omul de pe Pământ primește haruri, de multe ori se comportă ca și cum ar fi proprietatea lui, dispunând de ele cum vrea, sau le reduce la ceea ce vrea el. Nici nu-și dă seama cum le pierde. Creștinii și mulți oameni de pe Pământ nu mai pot fi izolați în sine, mai ales creștinii, care sunt conștienți că aparțin Trupului Mistic al lui Cristos și, deci, sunt uniți cu toți cei care sunt în Cristos. Creștinii nu pot trăi închiși în sine; tot astfel și omenirea de pe Pământ nu poate trăi izolată.

Ne întrebăm, deci, ce putem face, cum să ieșim din această situație? Eu aș dori să subliniez câteva puncte, care sunt importante pentru schimbarea atitudinii noastre interioare. În acest moment cerem  harul lui Dumnezeu.

”Doamne, Dumnezeul nostru, dăruiește-ne umilința, ascultarea interioară, lumina pentru a înțelege atitudinile noastre greșite. Ajută-ne să putem auzi impulsurile Spiritului Tău care să ne conducă, să ne călăuzească spre Tine, ca să primim de la Tine harul unei convertiri autentice, sincere, profunde, ca toată ființa noastră să-Ți aparțină. Ajută-ne să fim în comuniune cu Tine prin Isus Cristos, în Spiritul Sfânt, și să fim uniți între noi în Spiritul Sfânt. Amin.”

Doresc să enumăr câteva puncte pe care trebuie să le luăm în considerare pentru transformarea noastră:

Primul punct e acela de a intra în comuniune cu instrumentele extraordinare ale lui Dumnezeu; să dorim cu adevărat să le cunoaștem în Spiritul Sfânt, și nu din curiozitate.

Să ne informăm, să cerem informații, să simțim o nevoie profundă de a trăi în comuniune Universală; la fel și cu îngerii, cu Nucleul Central, cu sfinții, cu toți cei care-L primesc pe Isus Cristos în Spiritul Sfânt. Să-L rugăm pe Dumnezeu să le reveleze, să le trimită în comuniune cu noi, să pregătească inimile noastre pentru întâlnirea cu frații, eliminând orice formă de prejudecată, să ne predispună inimile ca să putem primi ajutorul lor, așa cum ei simt în Dumnezeu.

Noi trecem printr-o criză a tuturor structurilor, chiar și a celor religioase, criza e universală. Nu putem spune: ”ei trebuie să se convertească”, convertirea ne privește pe toți: pe cei dintâi și pe cei din urmă, în aceeași măsură. Schimbarea pe care o dorește Dumnezeu și pe care o doresc puternic aceste instrumente ale lui Dumnezeu, e o schimbare în spirit, este transformarea spiritului nostru. În spiritul omului, unit cu Spiritul lui Dumnezeu, are loc reînnoirea. Spiritul omului, despărțit de Spiritul lui Dumnezeu, nu poate rămâne indiferent. Poate să rătăcească sau să aleagă un alt spirit. Atunci se creează o mare confuzie, iar noi, pe Pământ, deja putem vedea o mare confuzie. Când vorbim despre convertire în spirit, amintesc cuvintele Papei Francisc: Evanghelia se trăiește, nu se interpretează. Dar, a trăi Evanghelia, în conformitate cu ceea ce ne-au transmis apostolii, a trăi Sfânta Scriptură, înseamnă tocmai a fi cufundat în Spiritul Sfânt, a participa la viața lui Dumnezeu prin Isus Cristos, și a manifesta celorlalți această viață în spirit. De aici pornește comuniunea dintre noi, viața noastră, puterea noastră.

Mă adresez acum în mod special celor credincioși, celor care sunt uneori  mai preocupați să ceară daruri, să caute experiențe deosebite: fiți atenți la orgoliul spiritual! El e subtil, iar Satana încearcă să se infiltreze pe căi subtile în sufletul celui care a început parcursul spiritual și are anumite experiențe. Vă explic câteva lucruri.

Multe persoane, creștini care se consideră convertiți, trăiesc convertirea în suflet, cu multe emoții, cu multe carisme, entuziasm, experiențe de diferite feluri. Aceste experiențe, chiar extraordinare, trăite în sufletul unei persoane, sunt de multe ori raționalizate de către unii, absolutizare, devin o teorie. Există pericolul de a se căuta pe sine în Chipul lui Dumenzeu, în loc de a-L căuta pe Dumnezeu. Multe persoane proiectează propriile dorințe, caută propriile dorințe căutând Chipul lui Dumnezeu. Doresc să realizeze ceea ce nu au reușit să realizeze în timpul vieții, uneori cu o mare capacitate de a obține carisme, de a avea experiențe mai mari decât alții.

Acest fapt îi duce la mândria spirituală. Omul sincer Îl caută pe Dumnezeu pentru că e Dumnezeu. Caută Chipul Său pentru ca privirea Sa să-l pătrundă și pătrunzându-l să-l modeleze, să-l schimbe și să-l conducă înspre Noua Creație. Persoana care vrea să obțină, să dețină lucrurile extraordinare și nu dorește să avanseze în transformarea sa, se agață de acele daruri, le posedă, iar ele devin o piedică pentru evoluția acelei persoane și a celorlalți.

În ziua de astăzi există multă confuzie în acest domeniu; darurile, carismele, capacitățile noastre, slujirea noastră, trebuie să fie oferite lui Dumnezeu, pentru ca El să se folosească de noi și de toate capacitățile noastre, de întreaga noastră viață. Frații și surorile credincioși lui Dumnezeu evidențiază o persoană anume, pe Preacurata Fecioară Maria, care, a dezvoltat în sine toate puterile sufletului, dar care niciodată nu s-a folosit de lucrurile extraordinare, din umilință. Ea a crezut, a sperat și a iubit, iar Dumnezeu, în Ea, prin Ea a împlinit lucruri minunate, și împlinește și acum lucruri minunate, mărețe, pentru cei care se deschid și se consacră Inimii Sale. Tot așa acționează și îngerii, frații credincioși lui Dumnezeu: adoptă o atitudine de contemplare, de primire a vieții care vine, curge de la Dumnezeu și se pun în slujba acelei vieți. Nu rețin nicio calitate, niciun dar pentru ei, pentru că în caz contrarar fi  separați de Dumnezeu. Acest lucru eimportant  mai ales atunci când este vorba de spiritele pure, și putem vedea ceea ce i s-a întâmplat lui Lucifer la începutul Creației.

În Scrisoarea către  Filipeni, se spune despre Isus S-a lepădat și de natura divină, umilindu-Se până la moarte, moarte pe cruce, și de aceea a fost înălțat [2]. În Scrisoarea către Evrei se subliniază faptul că din suferințele Sale, din ceea ce a pătimit a învățat ascultarea. Ce înseamnă ascultarea? Înseamnă a purta natura umană în armonie cu Dumnezeu Tatăl, în Spiritul Sfânt, a fi fideli în acea vibrație Trinitară, unde Fiul lui Dumnezeu e mereu cu Tatăl. El a purtat natura noastră umană, iar noi suntem chemați să intrăm în această atitudine a Mariei, a lui Isus, trecând prin toate experiențele. Faptul de a-L experimenta pe Isus rămâne doar o experiență, nu este Isus. Pe Pământ, se identifică experimentarea lui Isus cu Isus, și această experiență se absolutizează, se impune altora, iar cine impune e incapabil să-l vadă pe celălalt, să se întâlnească cu alte persoane.

Și cei care care au primit daruri extraordinare de la Dumnezeu sunt oameni ca toți ceilalți, care-și împlinesc misiunea lor. De aceea, vă invit la umilință, la docilitate, vă invit să-L puneți în centru pe Isus, care guvernează viața voastră. Nu căutați să obțineți lucruri extraordinare pentru a le lua în posesie și a le guverna voi înșivă. Dumnezeu e Cel care stăpânește întotdeauna. Când vă separați de această atitudine, vă aflați deja pe un drum periculos.

Trebuie să spun că tocmai astăzi Biserica celebrează memoria Sfântului Profet Ilie, marele proroc, și doresc să închei această reflecție cu experiența lui, pentru ca viața sa să ne indice cum să ne comportăm, după care  vom încheia cu rugăciune.

După cum știți din Sfânta Scriptură, Sfântul Ilie era un mare proroc, puternic, care a făcut multe minuni, semne. La sfârșit, persecutat, a căzut în depresie și, mergând în deșert, se îndrepta către Muntele Horeb, așteptând ca, așa cum a făcut cu Moise, Dumnezeu să se manifeste din nou cu semne mari, cu cutremure, cu foc, cu vânt, pentru a trezi poporul Israel.

Citim: ”Domnul i-a răspuns lui Ilie: ieși din peșteră și vino pe munte, în prezența Mea. Dumnezeu trecea pe dinaintea lui, un vânt puternic sufla în munți și sfărâma stâncile, dar Domnul nu era în vânt. După vânt, veni un cutremur, dar Domnul nu era în cutremur. După cutremur, veni focul, dar Domnul nu era nici în foc. După foc, Ilie auzi ca un vânticel ușor, își acoperi fața cu mantia, ieși din grotă și auzi un glas care spunea: Ilie, ce faci aici? Atunci, Ilie răspunse: Doamne, Dumnezeul Universului, cu râvnă am râvnit pentru Tine când am văzut că israeliții au călcat legământul Tău, au dărâmat altarele tale, au ucis prorocii Tăi. Am rămas doar eu, dar caută să mă ucidă.”[3]

Dumnezeu îi răspunde, indicându-i lui Ilie să ungă anumiți oameni: pe Hazael ca rege, iar pe Elisei ca succesor al său, și-i cere lui Ilie să se retragă. Dumnezeu e Dumnezeu. Ilie e o făptură ca toate făpturile, care trebuie să se supună lui Dumnezeu. Dumnezeu e mai mare decât toate darurile, acționează mai presus de toate carismele, acționează mai presus de toate marile predici, de toate concepțiile, de imaginația noastră.

Doamne, noi ne-am îngâmfat cu ideile noastre, cu ceea ce facem, cu ce putem face. Fă-ne mici precum copiii, dăruiește-ne capacitatea de a ne cufunda în străfundul spiritului nostru, în tăcere, să fim cuprinși de tăcerea divină, de Spiritul Sfânt, pentru a putea auzi doar îndemnurile Tale și pentru a porni pe drumul pe care Tu dorești. Noi te adorăm. Tu ești Dumnezeul Universului. Ne veghezi cu atâta iubire, cu atâta atenție, nimic nu ne va lipsi. Dorim să parcurgem această săptămână stând înaintea Ta. Ca Tu să ne cercetezi, să ne pătrunzi, să pătrunzi omenirea și să-i schimbi pe toți cei care doresc să fie schimbați.

Iar eu vă binecuvântez, în Numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt. Amin.

[1] Cf. In 9,39

[2] Cf. Fil 2,7-9

[3] Cf. 1Re 19,11-14