A face un drum într-un nucleu

Dragi cititori,
Răspundem întrebărilor care s-au trezit în mulţi dintre voi după ultimele articole publicate pe site şi care ne parvin din diverse părţi.

Nucleul nostru s-a format spontan, unind una câte una persoane care au decis să-şi ofere viaţa lui Dumnezeu pentru acest plan al Mântuirii, de a reuni toate lucrurile în Isus Cristos, Regele Universului, plan care ne-a fost revelat în acest timp într-un mod special prin Stefania Caterina.

Suntem de diferite provenienţe, culturi şi cu experienţe diverse de muncă, chiar şi de viaţă consacrată, care am lăsat totul pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Am avut oportunitatea să cunoaştem îndeaproape ce înseamnă să fii în relaţie cu Nucleul Central, şi, din această relaţie, să primeşti formarea care trece în spirit, pentru a deveni viaţă în interiorul nucleului.

Între noi sunt cei care, prin specificul lor, nu duc o viaţă continuu comunitară, şi alţii care trăiesc într-un mod mai stabil în acest context. Şase dintre noi dorim să ne punem la dispoziţia cititorilor şi pentru contacte telefonice sau întâlniri personale; numele noastre sunt: Mauro, Loredana, Ankica, Sergio, Judith şi Daniele.

În lumina drumului făcut în aceste luni şi mai ales urmând indicaţiile pe care Isus le-a dat în mesaje (mai ales în: ,,Viitorul poporului Meu” şi ,,Instrumentele lui Dumnezeu în aceste timpuri”), încercăm să explicăm ce anume este un nucleu.

El e format din persoane libere şi autonome, care recunosc înlăuntru Lucrarea lui Dumnezeu în aceste timpuri şi care, în mod spontan, fac un drum împreună, oferindu-se una pentru alta. Nu trăiesc neapărat împreună, cu toate că exemplul cel mai natural de nucleu este un cuplu ca Maria şi Iosif.

Nucleele nu au o ierarhie  după care să se conducă, ci sunt unite spiritual cu Nucleul Central, care se află în Inima poporului, de unde radiază forţă pentru alte nuclee, care se supun călăuzirii Spiritului Sfânt. Fiecare structură sau ierarhie umană sufocă viaţa spiritului, în schimb ordinea care vine de la Dumnezeu prin instrumentele Sale, promovează şi eliberează spiritul omului pentru a se uni cu Spiritul lui Dumnezeu şi pentru a da acea libertate pentru care bărbatul şi femeia au fost creaţi.

Un nucleu nu este un grup de rugăciune sau o comunitate religioasă aşa cum le cunoaştem. În orice grup sau comunitate, evanghelizarea are două scopuri: primul, de a instrui persoanele,  şi al doilea, de a le atrage. Nucleul nu atrage alţi membri, ci generează fii ai lui Dumnezeu care sunt liberi şi care vor forma alte nuclee. Acesta este principiul unei familii. În familie, fiul care se naşte va forma, la rândul său, o altă familie, şi aşa mai departe, în timp ce comunităţile sau grupurile de rugăciune, în accepţiunea actuală, pot să se transforme în sisteme care încătuşează. Sistemul nu generează, ci dă o formă persoanelor, pentru a le atrage, şi atrage la sine acele persoane care se aseamănă, pentru a realiza acelaşi scop.

Noi nu vrem să facem prozelitism nici să ne mărim nucleul, ci încercăm să ajutăm persoanele să se elibereze de sisteme şi de tot ceea ce oprimă spiritul omului, pentru ca libere, să fie gata să se unească cu alte persoane şi să formeze un nucleu.
Ne străduim să dezvoltăm maternitatea şi paternitatea spirituale, care generează noi mame şi taţi, prin preoţia împărătească pe care fiecare din noi a primit-o prin botez, şi care ne ajută să înţelegem ce înseamnă să fii fiu al lui Dumnezeu. Prin urmare, nu mai este vorba de un grup care trăieşte o carizmă, aflat adesea în competiţie cu un altul care are o altă carizmă, ci mici familii ale lui Dumnezeu care generează fii ai lui Dumnezeu şi care trăiesc în acelaşi spirit. Nu există cineva care este mai mare şi altul mai mic, ci sunt diferite slujiri, pentru că fiecare suflet este ales de Dumnezeu, şi are facultăţi, expresii şi daruri originale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s