Dragi cititori,

am primit unele mesaje, în care persoanele îmi cer să lămuresc un pasaj din ultimul mesaj al Spiritului Sfânt, publicat în luna august, şi anume:

“Eu nu pot face altceva decât să vă indic drumul, însă nu pot decide în locul vostru. De aceea greşesc persoanele care-L roagă pe Dumnezeu să convertească sufletele. De aici se nasc şi multe dintre calomniile care se aud în lume: Dumnezeu nu-i converteşte pe cei răi, nu schimbă asta sau cealaltă. Dumnezeu ar putea face totul pentru că e atotputernic, însă vă lasă liberi, pentru ca în libertate să alegeţi calea voastră, în bine sau în rău… etc”.

Le mulţumesc celor care mi-au scris, cerându-mi explicaţii. Consider că acest lucru e foarte util pentru a aprofunda tematicile pe care le tratăm pe site, care sunt extrem de delicate şi au nevoie de explicitări, întrucât cuvintele omeneşti sunt mereu inadecvate în faţa misterului. Consider folositor să se instaureze un dialog între voi şi mine, chiar dacă la distanţă; şi acest lucru contribuie la crearea comuniunii între noi, şi face site-ul mai viu.

Acestea fiind spuse, încerc să clarific cât pot pasajul în discuţie, şi pe baza multor altor explicaţii primite pe această temă. Persoanele care mi-au scris s-au alarmat, temându-se că ar însemna că e greşit să se roage pentru convertirea altora. De fapt, nu e aşa.

Noi trebuie să ne rugăm pentru convertirea altora; e datoria fiecărui creştin, şi Sfânta Fecioară o subliniază în toate apariţiile. Ceea ce nu trebuie să facem, e să pretindem ca Dumnezeu să schimbe persoanele fără ca ele să facă nimic pentru a se converti. Ar fi un act forţat din partea lui Dumnezeu, care ne respectă mereu libertatea. Noi ne rugăm pentru ca persoanele să se întoarcă la Dumnezeu, nu pentru ca Dumnezeu să le convertească.

Dumnezeu nu-şi forţează niciodată creaturile, dă harurile pentru a favoriza schimbarea vieţii, foloseşte rugăciunile noastre pentru a facilita convertirea, însă acest lucru nu poate fi deajuns dacă persoana în cauză nu doreşte să se schimbe. De aceea, convertirea rămâne un act liber şi conştient din partea persoanei. Nici Dumnezeu, nici noi cu rugăciunile noastre nu putem forţa convertirea altora. Dacă ar fi fost aşa, n-am mai fi liberi; înaintea lui Dumnezeu, însă, suntem liberi. Libertatea noastră  e în acelaşi timp o mare responsabilitate.

Acest lucru, însă, nu ne dă dreptul să încetăm să ne rugăm pentru convertirea mai ales a păcătoşilor; adesea, rugăciunea noastră suplineşte lipsa de rugăciune a multora, face ca Dumnezeu să multiplice harurile în favoarea omenirii, însă şi noi, asemenea lui Dumnezeu, suntem constrânşi să ne oprim în faţa libertăţii celor pentru care ne rugăm. Acest lucru ne provoacă de multe ori durere şi dezamăgire. Cu toate acestea, mi-a fost spus în repetate rânduri că Dumnezeu nu iroseşte harurile, cum facem noi de atâtea ori, şi că El va folosi rugăciunea noastră, în favoarea multor oameni care sunt gata să-I deschidă inima.