Să fim lumina Universului

16 aprilie 2013

de Tomislav Vlašić

Dragi cititori,

pe drumul nostru putem întâlni nori, ceaţă, confuzie. De altfel, v-am vorbit despre acest timp: timp de minunăţii şi de lumină pentru cei care-L acceptă pe Isus şi se unesc mistic cu El prin Inima Neprihănită a Mariei, şi timp de suferinţă şi confuzie pentru cei care-L resping. Să reflectăm împreună, pentru a înţelege unde ne situăm noi.

Vizitând diverse site-uri sau citind în diverse citind diverse materiale, găsim foarte multe profeţii pentru acest timp şi pentru viitor, unele privitoare şi la Papa Francisc. Este vorba, în multe cazuri, despre experienţe „extraordinare” absolutizate, atitudini prin care se doreşte „dominarea” misterului şi atribuirea unor „reguli de comportament” lui Dumnezeu. Multe persoane plutesc pe aripile emoţiilor şi ale fenomenelor, dar nu cunosc nici cauzele, nici scopul fenomenelor în sine. E şi mai grav dacă aceste atitudini sunt asumate de creştini, care ar trebui să fie lumina lumii şi sarea pământului (Mt 5,13-14).

Doresc să vă propun un parcurs de reflecţie în câteva puncte.

1. Să învăţăm de la experienţa primilor creştini, aşa cum ne este ea prezentată de Sfântul Luca în capitolul al patrulea din Faptele Apostolilor. În timpul persecuţiei apostolilor, comunitatea credincioşilor îşi înălţa la Dumnezeu durerea sa, cerându-I să-L preamărească pe Cristosul Său:

Adevăraţii creştini, fiii luminii, se leapădă de orice egoism şi aroganţă. Conştienţi de limita de creatură pe care o poartă în sine, se deschid Celui care stăpâneşte Universul şi se roagă ca El să domnească:

„Pentru ce s-au întărâtat neamurile

şi popoarele au cugetat deşertăciuni?

S-au ridicat împăraţii pământului

şi căpeteniile s-au adunat împreună

împotriva Domnului şi a Unsului Său“ (Ps 2,1-2).

Unde sunt astăzi păgânii? Unde sunt împăraţii, căpeteniile? Îi putem vedea cu uşurinţă în jurul nostru şi-i putem supune Regelui regilor, Isus Cristos? Experienţele personale absolutizate închid sufletele în ele însele şi unul față de altul. Dragii mei, percepţiile şi experienţele care se impun altora, care pretind să stabilească ceea ce Dumnezeu ar trebui să facă, generează aceleaşi roade contradictorii. În spatele căpeteniilor şi împăraţilor care se ascund în unele suflete, acţionează Lucifer, care doreşte să fie ca şi Dumnezeu, şi care cu suflarea sa umflă acele suflete, folosindu-le pentru a crea confuzie şi întuneric, exploatând egoismul şi egocentrismul lor. De aici se nasc profeţiile mincinoase.

„Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor

şi dă robilor Tăi

să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,

întinzând dreapta Ta spre vindecare

şi săvârşind semne şi minuni,

prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.“(Fap 4,29-30)

„Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.“(Fap 4,31)

2. Să adoptăm atitudinea corectă.

– Dumnezeu să ocupe locul central al activităţii sufletului vostru: „Arată-Ţi puterea Ta“; să se manifeste Cristosul Tău prin semne; să se manifeste Spiritul Sfânt, care să ne conducă la Dumnezeul Întreit şi Unic; foloseşte-ne ca instrumente pentru a stăpâni în noi şi în jurul nostru Universul…

– Cei Şapte Mari Arhangheli sunt desăvârşiţi în această atitudine. Să colaborăm cu ei şi să-i lăsam să ne ajute să avem atitudini sănătoase înaintea lui Dumnezeu. De la ei nu primim profeţii mincinoase. În experienţele noastre, le-am adresat adesea întrebări arhanghelilor; cu toate că sunt spirite pure, de multe ori ne-au răspuns spunând: „Nu ştim“…, „Dumnezeu nu ne-a comunicat acest lucru…“, “Doar Dumnezeu, în gândul Său, ştie cum şi când va face aceasta“… etc.

– Atitudinea Preacuratei Fecioare Maria era similară: în faţa misterului Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a conștientizat cu umilință limitarea sa și a cerut să fie luminată de Dumnezeu. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat, şi îngerul a spus: „Spiritul Sfânt va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, pruncul pe care-L vei naşte va fi sfânt, Fiul lui Dumnezeu“ (Lc 1,35). Tot ceea ce s-a petrecut în Ea era lucrarea Dumnezeului Atotputernic.

În faţa Fiului Răstignit, Răscumpărătorul lumii, Preacurata a crezut împotriva oricărei speranţe omeneşti, şi Cristos a înviat. Cu umilinţă şi răbdare în mijlocul încercărilor, a ajuns să fie ridicată la Cer; aceasta nu s-a petrecut datorită capacităţilor sale şi nici la timpul ales de Ea, cu toate că era Mama Fiului lui Dumnezeu.

Sfântul Pavel, în ciuda marilor sale experienţe supranaturale, ne-a învăţat să ne acceptăm limitele noastre. Ne-a transmis aceste cuvinte ale lui Cristos: „Îţi este de ajuns harul Meu. Puterea Mea se manifestă în slăbiciune“ (2Cor 12,9). Capacităţile şi percepţiile nostre, carismele noastre sunt limitate: „Acum vedem în ceaţă, ca în ghicitură; dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte desăvîrşit, aşa cum El mă cunoaşte pe mine. Acum rămân trei lucruri: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre acestea e iubirea“ (1Cor 13,12-13). Iubirea pură şi sublimă faţă de Dumnezeu deschide viaţa noastră pentru a fi transformată şi purtată în Noua Creaţie.

3. Isus Cristos ne învaţă şi ne deschide drumul pentru a intra în lumina veşnică.

– Ne învaţă să lăsăm tot spaţiul interior Spiritului Sfânt, care ne orientează viaţa în fiecare clipă. Trebuie să fim supuşi Lui. Isus i-a spus lui Nicodim: „Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.“ (In 3,7-8)

– Isus ne dă exemplu. El a spus: „Mâncarea Mea este să fac voinţa Celui care M-a trimis şi să săvârşesc lucrarea Sa până la capăt“ (In 4,34). Aceasta a demonstrat-o înaintea grelei încercări a morţii: „Abba,Părinte, Ţie toate Îţi sunt cu putinţă. Îndepărtează de la Mine acest pahar! Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu“ (Mc 14,36). „S-a umilit pe Sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce“ (Fil 2,8). De aceea a fost ascultat, glorificat. Isus a înviat. Din această supunere față de Dumnezeu Tatăl, s-a născut Noul Adam.

Numai trecând prin această poartă se naşte omul nou, Noua Creaţie. Supuşi călăuzirii lui Dumnezeu, vom intra în lumină şi vom fi „lumina lumii“. Dacă vrem să fim călăuze spre lumină, punându-ne în locul lui Isus şi al Spiritului Sfânt, vom rămâne în moarte şi celorlalţi le vom purta întunericul. Aceasta se poate întâmpla în unele suflete care nu acceptă cele trei puncte fundamentale ale Împărăţiei lui Dumnezeu şi anume: oferirea vieţii lui Isus prin Inima Neprihănită a Mariei, neprihănirea-integritatea vieţii şi comuniunea universală.

Dragi cititori, lăsaţi-vă transformaţi în creaturi noi. Atunci, în interiorul vostru va fi lumină şi nu veţi avea nevoie să vă lipiţi de profeţi mincinoşi: Spiritul Apărător va respinge de la voi orice fel de întuneric.

Vă însoţesc cu rugăciunea şi cu oferirea mea şi vă binecuvântez, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.