Dragi cititori,

Ne apropiem de Sfintele Paşti şi cu toţii dorim să ne unim cu Mântuitorul nostru Isus Cristos pentru a face împreună cu El marea trecere de la moarte la viaţă. Sărbătorim victoria Sa asupra morţii şi răului, o victorie care este şi a noastră dacă Îl iubim şi-L urmăm pe Isus.

Spiritul Sfânt, în mesajul care urmează, ne vorbeşte despre moarte, o temă care ne priveşte pe noi, toţi. Ne invită să considerăm moartea ca o trecere glorioasă înspre o dimensiune adevărată, cea veşnică.  Cu toată durerea, pe care orice moarte ne-o provoacă inevitabil, suntem chemaţi să ne aţintim privirea la victoria lui Cristos, care a înviat şi a triumfat asupra morţii. Aceasta nu mai este un eveniment înfricoşător, ci pur şi simplu încheierea fazei pământeşti a existenţei voastre, după care ne aşteaptă veşnicia, care este fericire pentru cei care au crezut şi sperat în Dumnezeu. În această fericire vom aştepta Cerul Nou şi Pământul Nou şi vom vedea împlinindu-se făgăduinţa lui Dumnezeu: într-o zi vom învia ca şi fiinţe noi, destinate să trăim în Noua Creaţie.

Cu această speranţă, care ne vine de la credinţa în Isus Cristos, vă urez vouă tuturor şi celor dragi ai voştri un Paşte bucuros şi senin, vă îmbrăţişez pe toţi cu drag şi vă pomenesc în rugaciunile mele.

Mesajul Spiritului Sfânt din 27 martie 2012

 

”Vă binecuvântez şi vă salut. Vă vorbesc astăzi despre ceva ce multora le provoacă teamă şi trezeşte multe întrebări în sufletul omului, şi anume despre moarte. Doresc să tratez acest subiect pentru că am vorbit pe larg despre momentul creării voastre [1] şi despre alegerile făcute în acel moment. Ei bine, moartea vine să încheie ciclul vieţii voastre pământeşti şi deschide unul nou, care continuă pentru veşnicie.

Ce este moartea? Este rezultatul final al unui proces biologic care priveşte trupul vostru. Acest proces începe din momentul în care veniţi pe lume. Impactul cu realitatea materială de pe Pământ, din momentul naşterii, marchează începutul unei lupte în adevăratul sens al cuvântului, între om şi stricăciunea materiei. Acesta este fructul amar al păcatului originar, care-i vizează foarte îndeaproape pe locuitorii Pământului, dar care îi priveşte şi pe locuitorii celorlalte planete, chiar şi a acelora rămase fidele lui Dumnezeu, chiar dacă cu intensităţi şi modalităţi diferite. Nimeni nu poate evita această luptă între spirit şi materie.

De ce toate acestea şi de unde provine moartea? Pentru a vă răspunde, trebuie să mă întorc din nou la momentul Creaţiei.

În planul lui Dumnezeu, omul ar fi trebuit să fie nemuritor. În fiinţa omenească, cu toate ca e alcătuită din spirit, suflet şi trup, aspectul spiritual ar fi trebuit să-l domine pe cel material. Asta înseamnă că spiritul ar fi fost capabil să gestioneze perfect trupul, prin sufletul mereu curat şi docil, datorită contactului continuu cu Dumnezeu.

Omul ar fi trebuit să se guverneze nu numai pe sine însuşi ci şi întreaga Creaţie, în numele lui Dumnezeu. În gândul lui Dumnezeu, a guverna înseamnă a sluji, adică a se face util, a respecta originalitatea fiecărei fiinţe şi a-i promova viaţa şi dezvoltarea. Dumnezeu îi cerea omului să le dăruiască creaturilor aceeaşi iubire pe care el o primea de la Creator.

Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ce înseamnă acest lucru?

În suflet era imprimată cu putere imaginea, chipul lui Dumnezeu care forma identitatea persoanei: omul nu era doar o creatură printre alte creaturi, ci era fiul lui Dumnezeu. În spirit era imprimată asemănarea cu Dumnezeu, care-l făcea pe om capabil să acţioneze ca şi Dumnezeu: nu doar un simplu executor de ordine, ci o fiinţă capabilă să gândească la unison cu Dumnezeu şi să acţioneze în conformitate cu gândul Său. Spiritul protopărinţilor  conţinea toate facultăţile necesare pentru a cunoaşte şi a înţelege procesele vitale ale omului şi ale Creaţiei şi pentru a transmite sufletului toate informaţiile necesare. Sufletul era inteligent şi capabil să pună în practică informaţiile primite de la spirit; sufletul transmitea trupului într-un mod clar şi fără interferenţe comenzile necesare pentru activarea multiplelor procese biologice. Corpul asculta cu docilitate, şi, prin urmare, era sănătos şi armonios. Omul exprima armonie, pace, siguranţă: gândirea sa, acţiunile sale, sentimentele sale, totul era în armonie cu Dumnezeu şi cu restul Creaţiei.

În special, omul acţiona în sintonie cu îngerii – spirite pure, fiinţe imateriale – cu care colabora pentru a guverna Creaţia. Toate acestea erau posibile datorită acţiunii Mele directe în spiritul omului, care purta puterea acţiunii Preasfintei Treimi şi care nu se lovea de obstacole din partea omului. Fiinţa omenească era un adevărat tabernacol care conţinea prezenţa Dumnezeului Trinitar şi Unic şi acţiona cu înţelepciune şi forţă în numele lui Dumnezeu, pentru că era purtătorul gândului şi al puterii divine. Chiar dacă nu era Dumnezeu, omul acţiona după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Toate creaturile îi erau ascultătoare, pentru că recunoaşteau în el vocea Creatorului. Aceasta dorea Dumnezeu pentru întreaga omenire. Totul era predispus, înlăuntrul şi în afara omului, pentru ca acest plan să se realizeze.

Însă omul era liber şi creat pentru libertate. Dumnezeu nu îi cerea să acţioneze ca un automat, ci să aleagă liber să adere sau să nu adere la planul Său. Libertatea voastră şi felul în care o folosiţi, face dintotdeauna parte din voi: de fapt, în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu putea să nu fie inclusă libertatea. Dumnezeu este liber în gândire şi acţiune şi nimeni nu poate interfera în alegerile Sale. Creându-i pe îngeri şi pe oameni, El a dorit să le dea creaturilor Sale aceeaşi libertate pe care o are El, care face parte integrantă din înalta lor demnitate. De aceea, atât îngerii cât şi oamenii au fost chemaţi de la bun început să-şi folosească libertatea alegând să fie sau să nu fie fideli planului lui Dumnezeu. Amândoi se bucurau de o mare încredere din partea Creatorului. O parte din îngeri a trădat această încredere şi Lucifer, în fruntea îngerilor răzvrătiţi, a creat în sine un plan opus planului lui Dumnezeu. Mulţi oameni l-au urmat şi au ales proiectul său respingându-l pe cel al lui Dumnezeu. Acesta a fost păcatul originar, adică păcatul care apasă omenirea încă de la origini.

Ce anume s-a întâmplat prin păcatul originar? O parte a omenirii s-a lăsat sedusă de un spirit diferit de Dumnezeu: spiritul răului. Lucifer le-a promis primilor oameni că, dacă l-ar fi abandonat pe Dumnezeu pentru a-i sluji lui, ei ar fi devenit ca Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul n-ar mai fi fost doar creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ci ar fi devenit el însuşi Dumnezeu, ar fi cunoscut ca Dumnezeu şi ar fi dominat întreaga Creaţie. Ar fi fost egalul adevăratului Dumnezeu. Spiritul multor oameni, printre care şi strămoşii voştri, a deviat de la adevăr fără a evalua consecinţele, orbiţi de egoism şi de setea de putere. Alţi oameni nu au reuşit să facă o alegere decisă, vrând să fie puţin cu Dumnezeu, puţin cu Lucifer după cum le convenea; egoismul lor i-a făcut nehotărâţi, nesiguri şi laşi; s-au închis în ei înşişi, încercând să nu nemulţumească pe nimeni şi să nu slujeasc nimănui. Alţi oameni însă, nu au crezut în Lucifer, pentru că s-au lăsat conduşi de iubirea faţă de Creator, care i-a îndemnat să-I rămână credincioşi lui Dumnezeu şi proiectului Său; Il iubeau pe Dumnezeu şi au considerat mai demne de crezare promisiunile Sale decât cele ale demonului. Omenirea s-a divizat: o parte credincioasă lui Dumnezeu, oparte indecisă şi o alta rebelă. Per ansamblu, se poate spune că în Univers numărul oamenilor indecişi şi răzvrătiţi faţă de Dumnezeu e mult mai mare decât cel al oamenilor fideli. Aceasta este situaţia şi în ziua de azi.

Păcatul originar şi diviziunea omenirii survenită ca urmare, are consecinţe devastatoare:

1. S-a rupt armonia dintre Dumnezeu şi o bună parte a omenirii. Dumnezeu nu mai putea conta pe iubirea şi pe fidelitate multor oameni, nici nu putea să le încredinţeze responsabilitatea de a stăpâni Creaţia în numele Său; dacă ar fi făcut-o, indirect ar fi încredinţat Creaţia spiritului răului care domina omenirile răzvrătite.
2. S-a creat o distanţă de neacoperit între diversele omeniri. Dumnezeu nu a permis ca oamenii răzvrătiţi să circule nestingheriţi prin Univers, purtând pretutindeni sămânţa lor de stricăciune şi le-a luat cunoaşterea şi facultăţile pe care le aveau la început, împiedicându-i să exploreze Universul şi să manipuleze legile vieţii. De aceea, omenirea de pe Pământ şi cele de pe alte planete rebele sau indiferente faţă de Dumnezeu nu deţin nici pe departe cunoştinţele şi capacităţile omenirilor fidele lui Dumnezeu. Acestea din urmă se mişcă liber în Univers şi colaborează cu îngerii: Dumnezeu le încredinţează multe misiuni în folosul întregii creaţii.
3. S-a întrerupt colaborarea dintre îngeri şi o parte a omenirii. Oamenii răzvrătiţi au ales ajutorul şi colaborarea demonilor, respingându-i pe îngeri. Oamenii de pe Pământ au mers şi mai departe: au decis să încheie o alianţă cu Lucifer şi mulţi dintre ei i i-au consacrat pe primii lor născuţi; alţii l-au adorat ca dumnezeu şi continuă încă să o facă. De aceea, Pământul este planeta cea mai fragilă şi suferindă din Univers, cea mai infestată de prezenţa răului.
4. Toată natura a resimţit alegerile oamenilor şi a cunoscut la rândul ei stricăciunea. De fapt, omul corupt de păcatul originar, a început să primească impulsuri de la spiritul răului şi a transmis aceste impulsuri tuturor creaturilor; prin urmare, Creaţia a fost iremediabil contaminată de prezenţa răului şi de acţiunea perversă a omului. Acest lucru este evident pe Pământ, unde natura a ajuns la nivele de suferinţă intolerabile. Pe planetele credincioase lui Dumnezeu, însă, natura se bucură de pace şi armonie şi este de o frumuseţe extraordinară, pentru că oamenii o iubesc şi o îngrijesc.
5. Oamenii rebeli au regresat spiritual şi fizic. Spiritul lor s-a închis faţă de cunoaşterea care vine de la Dumnezeu, sufletul lor a slăbit şi trupul a trecut de la armonia originară la o deteriorare progresivă. Pe planetele răzvrătite precum planteta voastră, stricăciunea omului şi a naturii au afectat inevitabil corpul omenesc, care a suportat și suportă îmbătrânirea şi bolile. Pe planetele fidele, însă, omul e sănătos şi armonios, bolile sunt aproape necunoscute. Medicii lor se ocupă mai mult să prevină bolile, pentru că ştiu cum să intervină asupra spiritului şi sufletului omului, de unde pornesc impulsurile necesare bunei funcţionări a corpului omenesc.
6. Moartea a intrat în Creaţie şi a cuprins întreaga omenire. Moartea este consecinţa directă a stricăciunii, culmea deteriorării întregii creaţii. Tot ceea ce Dumnezeu crease pur şi nemuritor, era contaminat şi slăbit de acţiunea lui Lucifer şi de infidelitatea multor oameni. Dumnezeu nu a creat nimic pentru a muri, ci pentru nemurire. Omul răzvrătit, alegând răul, a ales moartea, pentru că Lucifer şi demonii săi vor distrugerea; în ei este refuzul vieţii pentru că este refuzul total al lui Dumnezeu. Moartea atinge toţi oamenii, chiar şi pe cei rămaşi fideli lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pe planetele fidele moartea nu are caracterul tragic pe care-l are pe Pământ, ci e o adormire în Dumnezeu pentru a se trezi în dimensiunea veşniciei.

De ce a permis Dumnezeu ca moartea să acţioneze în întregul Univers? Înainte de toate, pentru că oamenii răzvrătiţi faţă de Dumnezeu nu s-au căit de păcatul lor. Dacă ar fi făcut-o şi I-ar fi cerut iertare lui Dumnezeu, ar fi putut întrerupe procesul de degenerare şi Dumnezeu ar fi reînnoit totul. Însă lucrurile n-au stat aşa, ci dimpotrivă, omenirea răzvrătită a urmat cu încăpăţânare calea sa.

În al doilea rând, moartea, chiar dacă nu făcea parte din planul lui Dumnezeu, a fost unicul remediu pentru a pune capăt suferinţelor unei bune părţi a omenirii. Oamenii răzvrătiţi, cu ostilitatea lor faţă de Dumnezeu, şi-au îngreunat extrem de mult existenţa. Dumnezeu ştia că nu ar fi putut suporta veşnic condiţiile lor mizerabile de viaţă. Gândiţi-vă: ce s-ar întâmpla dacă viaţa voastră pe Pământ ar fi veşnică? Dacă ar fi fost veşnice nedreptatea, foamea, violenţa, dictaturile, etc, etc.? Dumnezeu nu putea îngădui ca răul să devină nemuritor!

În ciuda răzvrătirii unei mari părţi a fiilor Săi, Dumnezeu, care e bun, a hotărât ca într-o zi să-i redea omenirii o Nouă Creaţie. Până atunci, omenirea urma să experimenteze stricăciunea şi moartea din dreptate şi ca ispăşire; şi Creaţia avea să suporte stricăciunea, pentru că e legată de om. Însă toate acestea n-ar fi durat la nesfârşit. Întreaga generaţie de oameni, credincioşi sau nu, creaţi la început, avea să treacă, pentru a lăsa loc unei noi generaţii. O Creaţie Nouă, locuită şi guvernată de o generaţie nouă de oameni, în sfârşit uniţi cu El şi credincioşi.

De cine ar fi trebuit să fie generată această nouă generaţie? Toţi oamenii, inclusiv cei fideli lui Dumnezeu, aparţineau vechii creaţii; era nevoie de un nou părinte, care să fie cu adevărat credincios lui Dumnezeu şi unit cu El, în care să opereze pe deplin puterea divină. Pe acesta Dumnezeu însuşi avea să-l trimită, în Fiul Său Unul-Născut.

Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om pentru a fi Întâiul Născut al Noii Omeniri, pentru a fonda Noua Creaţie. Astfel Dumnezeu a acţionat direct în istoria oamenilor, aceasta fiind cea mai mare intervenţie a Sa după Creaţie. Isus Cristos s-a întrupat pe Pământ o dată pentru totdeauna, spre folosul întregii omeniri răspândite în Univers. S-a oferit pe sine Tatălui, a luat asupra sa moartea şi stricăciunea, nu pentru a fi strivit de ele ci pentru a le învinge prin Învierea Sa. Astfel a achitat datoria întregii omeniri; prin jertfa Sa a şters vina protopărinţilor. Întâiul-Născut al Noii Omeniri, Isus Cristos, a fost capabil să-L iubească pe Dumnezeu într-atâta încât să Se sacrifice pe Sine; ce mare diferenţă, faţă de primii oameni!

Isus a cunoscut moartea, ca voi toţi, pentru că e Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Totuşi, Isus i-a dat morţii o altă înfăţişare: aceasta nu mai este fără de speranţă, ci vă deschide către nemurire. Aş dori să reflectaţi la aceasta: dacă sunteţi fideli lui Dumnezeu şi-L primiţi pe deplin pe Isus Cristos ca Mântuitor, dacă-I oferiţi viaţa voastră de pe Pământ, atunci şi moartea voastră se transformă în viaţă veşnică şi este anulată în voi stricăciunea. Aceasta pentru că Isus L-a înfruntat şi L-a învins în mod definitiv pe cel care are puterea morţii: Lucifer. Domnul Vieţii a învins moartea şi stricăciunea.

La picioarele Crucii, stătea Maria, Mama lui Isus şi a omenirii, Femeia Nouă, care a experimentat deja Neprihănirea şi Nestricăciunea. Ea vă precede în Noua Creaţie, pentru că este deja creatura nouă, ceea ce voi încă trebuie să deveniţi. De aceea, prezenţa şi rugăciunea Sa în viaţa fiecărui om este condiţia indispensabilă pentru a face parte din Noua Creaţie. Prin Ea va fi generată Noua Omenire, care va avea în sine Neprihănirea Mariei, credinţa şi docilitatea Sa. Consacrarea către Inima Sa Neprihănită este indispensabilă drumului vostru.

Isus a înviat. Învierea Sa nu e un simplu miracol, ci e manifestarea naturală a Dumnezeirii care poartă în Sine viaţa şi a omenirii noi care nu cunoaşte moartea. Dacă vă veţi uni cu Cristos, veţi deveni şi voi creaturi noi care, într-o zi, în Noua Creaţie, nu vor mai cunoaşte moartea, pentru că ea nu va mai avea  nicio putere asupra voastră. Încă de pe acum puteţi experimenta victoria asupra morţii, prin credinţa în Isus Cristos: moartea nu vă mai poate tulbura, nici nimici, pentru că sunteţi deja părtaşi ai promisiunii lui Dumnezeu, aceea de a trăi într-o zi în Noua Creaţie. Voi nu reflectaţi îndeajuns la Învierea lui Isus şi asupra puterii extraordinare  pe care o are în viaţa voastră!

Isus Cristos a deschis drumul către Noua Creaţie fiecărui om de bunăvoinţă care crede în El. El se va întoarce la sfârşitul timpurilor pentru a-Şi aduna turma şi pentru a o introduce definitiv în Noua Creaţie, lăsându-i de-o parte pe cei care-l slujesc pe Lucifer. Nu va fi loc pentru stricăciune în Noua Creaţie;  în Ea vor intra cei curaţi cu inima, adevăraţii închinători ai Adevăratului Dumnezeu.

În această perspectivă, ce este moartea pentru cei care cred în Dumnezeul Trinitar şi Unic? E o trecere dureroasă şi grandioasă în acelaşi timp. Dureroasă, pentru că omul păstrează amintirea şi dorinţa nemuririi pierdute şi refuză moartea, fiindcă moartea nu e întotdeauna o trecere uşoară, şi aceasta o ştiţi bine, voi, cei de pe Pământ. Pentru mulţi dintre voi, agonia trecerii este încercarea cea mai grea, ultima bătălie din viaţă. Acest lucru are loc pentru că o mare parte a omenirii voastre nu l-a primit pe Isus Cristos şi continuă să-L slujească pe Spiritul Răului, care se foloseşte de moarte făcând din ea boldul său [2] pentru a vă chinui şi pentru a vă îndepărta de Dumnezeu. Câte injurii pe patul de moarte, câte acuze aduse lui Dumnezeu! Şi totuşi, Dumnezeul pe care-L Înjuraţi S-a făcut trup şi a murit pentru voi, în locul vostru, pentru a face din moartea voastră o trecere spre lumină. De ce nu vreţi să-L primiţi? De ce ascultaţi insinuările diavolului care vi-L prezintă pe Isus ca pe un învins, când cel învins este el? Deschideţi-vă ochii, deci, şi căiţi-vă!

Moartea este o trecere glorioasă pentru cel care a crezut în Cristos, L-a iubit şi L-a slujit în viaţa pământească. După moarte, treceţi Marea Barieră Cerească pentru a ajunge în dimensiunea pură în care domneşte viaţa Spiritului. V-am explicat că Marea Barieră este făcut din lumină, care vă luminează şi vă face să înţelegeţi ce aţi făcut în viaţă [3]. În Purgatoriu aveţi posibilitatea să reparaţi orice rău şi să ajungeţi în fericirea Paradisului, pentru a fi una cu Cristos şi pentru a domni cu El.

Ajunşi în Paradis, veţi trăi acolo în spirit până la Învierea Morţilor. Trupul vostru vă va fi restituit, sfânt şi glorios, asemănător trupului Salvatorului vostru, care a traversat cerurile, asemănător trupului Mariei care trăieşte în Cer cu trupul său neprihănit şi nestricăcios. Voi toţi veţi ieşi din morminte aşa cum a ieşit Cristos cel Înviat. Într-o zi şi voi veţi traversa cerurile.

În Cristos nu muriţi ci aveţi viaţa veşnică. Cu moartea se sfârşeşte doar faza pământească a vieţii, necesară pentru a atinge plinătatea. Dumnezeu vă ia atunci când rodul vostru este matur. Dacă trăiţi în armonie cu Dumnezeu şi cu legile Sale, nu trebuie să vă temeţi nici de moartea voastră nici de cea a celor dragi vouă. Să ştiţi că Dumnezeu nu-i desparte niciodată pe cei care s-au iubit cu o iubire adevărată şi şi-au pus speranţa în Isus: spiritul celor dragi vouă, care au adormit în credinţa în Isus, vă iubeşte cu o iubire nouă, cea a lui Dumnezeu, şi vă însoţeşte cu rugăciunea. Moartea nu are puterea de a-i separa pe cei care au trăit cu credinţă; victoria lui Cristos face ca moartea să transforme, să îmbunătăţească legăturile voastre afective, fără să le distrugă; ele continuă în dimensiunea spiritului, mai puternice, mai curate ca înainte, eliberate de orice egoism.

Chiar dacă muriţi, voi sunteţi vii în Cristos, pentru că în El şi prin El aţi învins moartea. Nu mai sunteţi morţi ci vii, destinaţi Cerului şi Pământului Nou. Nu cimitirele și nici mormintele nu sunt ultima voastră locuinţă şi nici  a dragilor voştri răposaţi, unde trupurile odihnesc, în aşteptarea învierii. Fiţi siguri: viaţa răposaţilor voştri este altundeva, în dimensiunea cea mai înaltă, cea a spiritului! Dacă vă uniţi cu Dumnezeu, participaţi deja pe Pământ la viaţa spiritului, unde nu există distanţe, unde nu există graniţe. De ce atunci atâtea lacrimi şi disperare? Desigur, durerea pentru moartea celor dragi vouă e normală, de înţeles; şi Isus a plâns înaintea mormântului preietenului Său, Lazăr [4]; însă despărţirea este scurtă. Durerea nu se compară cu bucuria şi plinătatea vieţii fericite, în care într-o zi vă veţi reîntâlni şi veţi trăi pentru totdeauna. De aceea, oferiţi-I lui Dumnezeu durerea voastră pentru cei dragi vouă şi apoi lăsaţi-i liberi să-şi atingă ţelul, de unde vă vor putea ajuta şi vă vor putea fi aproape.

Vă repet: nu-i căutaţi pe dragii voştri răposaţi printre morminte, pentru că ei trăiesc în Cristos; simţiţi-i vii, alături de voi! Viaţa e una singură, chiar dacă traversează mai multe faze, şi e nemuritoare, pentru că sunteţi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Chiar dacă trupul vostru moare acum, într-o zi va învia, dacă veţi avea credinţă în Cristos, şi omul va redeveni ceea ce trebuia să fie. Cristos v-a redat demnitatea şi puterea de fii ai lui Dumnezeu, a vindecat ceea ce era stricat din cauza păcatului originar. În Botez sunteţi renăscuţi la o viaţă nouă, viaţa lui Dumnezeu, care străluceşte în voi şi pe care moartea nu o poate nimici.

Cei cu adevărat morţi sunt cei care resping viaţa lui Dumnezeu şi nu vor  să-L recunoască pe Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Salvator. Aceştia vor urma destinul părintelui lor, Lucifer, şi nu vor intra în Noua Creaţie. Cine însă Îl primeşte pe Isus Cristos şi-I dăruieşte viaţa sa, va avea parte cu El în Pământul celor Vii. De aceea, ştergeţi-vă lacrimile şi nu-i mai căutaţi între morţi pe cei care trăiesc! Ei trăiesc în Cristos pentru Dumnezeu.

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt.”

[1] Se referă le două mesaje precedente, din ianuarie şi febriarie 2012, publicate pe acest site.

[2] Cf. 1Cor 15, 55-58.

[3] Mesajul Spiritului Sfânt din februarie 2012 publicat pe acest site.

[4] Cf. In 11, 35.