Stefania Caterina și Tomislav Vlašić

 

Drumul spre plinătate

5⁰ parte – ”Neprihănirea și integritatea vieții”

(Text extras din video-conferința din 15 aprilie 2012)

 

Stefania Caterina: Bună ziua, dragi ascultători. Continuăm șirul prezentărilor din ciclul ”Drumul spre plinătate” și astăzi vă vom vorbi despre o temă extrem de importantă și anume despre Neprihănire și despre Integritatea vieții. Aceasta este o temă fundamentală pentru viața noastră spirituală și e totodată rod al oferirii vieții noastre lui Dumnezeu. Dacă ne oferim viața lui Dumnezeu și-I spunem Da-ul nostru, primim în dar Neprihănirea și Integritatea vieții, care sunt primul pas pentru a deveni făpturi noi.

Tomislav Vlašić: Când vorbim despre Neprihănire și despre Integritate, trebuie să ne cufundăm în dinamicitatea harului și a drumului înspre plinătate, deoarece cu fiecare pas pe care-l facem, se deschid orizonturi noi și se prezintă conținuturi noi. Vom încerca, deci, să expunem tema de astăzi privind-o din diverse unghiuri, iar acest lucru presupune colaborarea voastră.

Noi nu putem afirma că suntem neprihăniți. Există o singură creatură neprihănită: Preasfânta Fecioară Maria. Noi ne aflăm pe drumul de întoarcere la o viață neprihănită în Isus Cristos și prin Cristos. Știm că  vestirea Evangheliei a ajuns la oamenii de bunăvoință. De aceea, tuturor celor care L-au cunoscut pe Isus Cristos li se cere să aibă bunăvoință pentru a putea cunoaște adevărul. Dumnezeu, care este Tatăl tuturor oamenilor, Îl trimite pe Fiul Său pentru a căuta și a afla fiecare om care dorește adevărul. Și nouă, creștinilor, care am fost botezați, ni se cere bunăvoința. Prin Botez am primit darul Neprihănirii, însă nu e suficient doar să fim botezați. Botezul e un început, un capital pe care Dumnezeu i-l dă omului, dar pe care omul trebuie să-l dezvolte întreaga viață, pentru a intra în plinătatea vieții lui Cristos.

Despre această temă, a Neprihănirii, Sf. Pavel vorbește în Scrisoarea către Efeseni, evidențiind diverse aspecte. În primul capitol vorbește despre faptul că suntem predestinați pentru Neprihănire, pentru a fi fără de pată înaintea lui Dumnezeu. În capitolul al cincilea spune că suntem sfinți, că suntem chemați să trăim în lumină, integri, limpezi, fără nicio vorbă necuviincioasă care să provoace confuzie. Fiecare expresie a noastră ar trebui să fie integră, neprihănită. E interesant capitolul al patrulea, unde Pavel vorbește despre fiecare din noi în raport cu Trupul Mistic al lui Cristos, cu Biserica. Noi suntem integrați în Trupul Mistic al lui Cristos, în  Biserică, prin neprihănire, prin curăție; de aceea, Sf. Pavel vorbește acolo despre maturitatea interioară, despre desăvârșirea pe care o putem atinge numai în comuniune unii cu ceilalți în Dumnezeu. Acestea sunt teme pe care fiecare din noi, fie individual, fie în nuclee, în grupuri sau în comunități poate să le aprofundeze și să le înțeleagă sensul adânc. Neprihănirea este darul lui Dumnezeu, este un har care se dăruiește celor care îl doresc și care vor să-l trăiască.  După cum am amintit, singura persoană care este neprihănită încă din momentul concepției este Preacurata Fecioară Maria. Ea ne este dată ca Mamă, pentru ca prin Inima Ei Neprihănită fiecare din noi să poată dobândi acest har și pentru ca el să crească până la realizarea sa plenară. Maria este pe deplin unită cu Isus Cristos în suferință și în slavă și de aceea ne poate ajuta ca prin ea, singura ființă care este în Dumnezeu, și noi să intrăm pe deplin în Neprihănire, în plinătatea vieții.

Participarea noastră la darul Neprihănirii trece prin Preasfânta și Neprihănita Fecioară Maria; Dumnezeu ne-a dăruit-o ca Noua Mamă, Mama unei generații noi, care își va avea rădăcinile în Inima Sa Neprihănită. Prin urmare, putem vedea că consacrarea noastră Inimii Neprihănite a Mariei nu este o simplă devoțiune ci un drum obligatoriu. Prin ea ne este comunicată viața neprihănită. Așa cum o mamă ocrotește viața din momentul concepției și pe tot parcursul dezvoltării sale, tot astfel, Mama Neprihănită pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, ne ocrotește și ne stă alături, ne conduce spre o atitudine neprihănită și transparentă față de Dumnezeu, pe care singuri n-am putea-o dobândi, din cauza păcatelor noastre și ale omenirii.

S.C.: Să nu uităm că și Isus, ca om, a avut rădăcinile Sale în Maria. Rădăcinile umanității lui Cristos sunt în Fecioara Maria.

Putem acum să ne lărgim puțin orizontul și să vedem cum stau lucrurile pe planetele fidele lui Dumnezeu, unde oamenii nu au comis păcatul originar. Ei au păstrat puteri ale sufletului care le sunt necesare pentru acțiunea și misiunea pe care trebuie să le împlinească. Am vorbit adesea cu frați și surori de pe acele planete și mi-au spus că acele puteri pe care le au sunt rodul oferirii vieții lor lui Dumnezeu. Ei s-au dăruit cu totul Lui și din acest motiv primesc impulsuri curate de la Spiritul Sfânt; de îndată ce primesc aceste impulsuri, ei acționează în conformitate cu dorința lui Dumnezeu. În cazul nostru, situația e cu totul diferită, deoarece nu suntem cu totul curați, neprihăniți, integri. Și ce se întâmplă atunci? Începem să ne târguim cu Dumnezeu, să cântărim dacă e bine sau nu, dacă ne convine sau nu, rămânând de multe ori nehotărâți. Aceasta creează în noi golul, nehotărârea. Frații și surorile credincioase lui Dumnezeu nu sunt așa. Ei afirmă că oferirea vieții lor lui Dumnezeu prin Inima Neprihănită a Mariei este punctul central în viața spirituală, fără de care nu se poate intra într-o relație autentică cu Dumnezeu. ”Când primim un impuls de la Spiritul Sfânt, el trece liber prin spiritul nostru, prin suflet și trup și se transformă imediat în viață. Noi primim integral acel impuls, pentru că, fiind neprihăniți și integri, nu ne tocmim niciodată cu Dumnezeu. Punem în practică ceea ce ni se spune. Pentru voi, cei de pe Pământ, acest lucru este dificil. Când Dumnezeu dă un impuls spiritului vostru și vă cere să faceți ceva, o anumită acțiune, începeți imediat să discutați, datorită faptului că nu I-ați oferit cu adevărat viața și, prin urmare, vă lipsește integritatea și neprihănirea. Aceste discuții alterează relația voastră cu Dumnezeu.”

T.V.: Să o privim pe Sfânta Fecioară Maria. După cum am spus, ea este model și finalitate; tot poporul lui Dumnezeu trebuie să ajungă acolo unde ea a ajuns, în suflet și în trup. Ea este concepută neprihănită, și acesta este un dar pur. Pentru noi, momentul concepției omului este o taină, pe care miintea noastră nu e capabilă să o pătrundă. Despre aceasta   v-am vorbit și am subliniat că este un moment hotărâtor pentru om. Omul se află în acel moment față în față cu Dumnezeu, care îi dezvăluie identitatea și misiunea sa. În același moment și Satana îi oferă omului ceea ce poate el să-i ofere, iar omul trebuie să aleagă. În experiențele noastre referitoare la Maria, am putut vedea că Ea s-a decis cu totul pentru Dumnezeu; nu a lăsat nici măcar o urmă de nehotărâre. Sf. Mihail ne-a explicat că în momentul concepției Maria a fost ispitită de Satana, dar că doar cu o privire a sufletului l-a izgonit în Iad. Asta înseamnă că întreaga sa viață a fost o cooperare cu harul, un răspuns complet. Prin urmare, pentru a intra în Neprihănire, pentru a cultiva acest dar până la plinătate, e nevoie de deplina noastră colaborare. Culmea acestei colaborări este în Trecerea Pascală a lui Isus. La picioarele Crucii, Maria a fost pe deplin unită cu Isus și împreună cu el a intrat în slavă. După cum știm și credem, ea e unica Făptură Nouă care a intrat cu totul în Dumnezeu.

Fiecare încercare, persecuție, dificultate prin care trecem rămânând pe deplin fideli lui Dumnezeu, dezvoltă în noi acest har. Greutățile sunt pentru noi ocazii în care Dumnezeu ne dăruiește har pentru a ne întări în neprihănire și în fidelitatea față de El. Aceasta au trăit și apostolii: ei au făcut Trecerea Pascală împreună cu Isus. În aceste zile din timpul Pascal am auzit predicile Sf. Petru, ale Sf. Ioan, împreună cu ceilalți apostoli; ei nu s-au vestit pe sine, n-au fost niște exaltați, ci au mărturisit pur și simplu viața înviată pe care o purtau în ei, pe Cristosul Înviat care acționa în ei și prin ei. Toate acestea sunt pentru noi exemple ale Trecerii Pascale. Dacă suntem gata să trecem prin fiecare încercare rămânând fideli lui Dumnezeu, atunci încercarea naște în noi harul. În fiecare încercare, Dumnezeu dăruiește haruri speciale pentru ca omul să se înalțe tot mai mult în comuniune cu Dumnezeu.

S.C.: Când vorbim despre Neprihănire, aproape întotdeauna ne gândim la sfera sexuală sau morală. Neprihănirea, însă, este ceva mult mai profund: e înainte de toate curăția intențiilor înaintea lui Dumnezeu, o conștiință dreaptă. E tot ceea ce ne permite să fim persoane care nu sunt dezbinate în sine, ci coerente cu identitatea și cu misiunea lor. Întorcându-ne la Preasfânta Fecioară Maria, aș dori să vă prezint din nou experiența trăită cu frații credincioși lui Dumnezeu din Univers care o recunosc pe Maria ca Mamă și Regină a Universului. Adesea, vorbind despre Ea, ei subliniau unicitatea Mariei, a persoanei sale. Pentru ei, Maria e mai presus de orice ființă, nu în virtutea vreunei puteri, ci pentru că ea este deja ființa nouă, modelul, sămânța, prefigurarea a ceea ce într-o zi vom fi și noi. Desigur, după cum am spus, Maria deține prerogative cu totul deosebite, pentru că L-a purtat în sine pe Fiul lui Dumnezeu.

Frații noștri de pe planetele credincioase lui Dumnezeu ne-au explicat că sufletul are anumite facultăți, puteri, care sunt importante și sunt necesare omului în vederea misiunii de a guverna Creația în Numele lui Dumnezeu. Nu le voi enumera acum; ele sunt în număr de opt, iar oamenii se servesc de ele pentru a  acționa asupra materiei sau pentru a interveni în realitate.

Sufletul Mariei era curat, puternic, plin de toate darurile lui Dumnezeu. În ea erau pe deplin dezvoltate și activate toate cele opt puteri ale sufletului. Frații și surorile credincioși lui Dumnezeu dețin aceste puteri, după cum am spus puțin mai înainte. Ei le folosesc pentru a putea acționa asupra realității, pentru a putea stăpâni toate creaturile și planeta în Numele lui Dumnezeu. Însă Maria, cu toate că avea dezvoltate toate puterile sufletului, nu s-a folosit niciodată de ele. Ea a fost cu totul umilă; nu a dorit să fie mai presus de ceilalți. Este un lucru cu adevărat deosebit! Frații și surorile credincioși lui Dumnezeu ne-au confirmat că Maria a fost singura ființă de pe Pământ care a avut integre aceste puteri. Nimeni dintre noi nu posedă aceste puteri deoarece suntem păcătoși și nu avem un raport curat cu Dumnezeu.

În oamenii de pe Pământ, însă, sunt dezvoltate și funcționale maxim una sau două din aceste facultăți, puteri. În noi toți ele există, dar sunt inactive, blocate, din cauza consecințelor păcatului originar. Ele sunt ca o sămânță și Dumnezeu nu a permis ca să fie active, deoarece omul  de pe Pământ, în răutatea și-n ostilitatea sa față de Dumnezeu, s-ar fi putut folosi de ele într-un mod greșit, periculos pentru omenire, urmând interesele sale egoiste.

 Maria, însă, le poseda pe toate și în ea erau extrem de puternice, însă nu le-a utilizat niciodată, din umilința sa, pentru a nu scandaliza pe nimeni, pentru a nu  fi mai presus de ceilalți, pentru a nu-i face să se simtă inferiori pe cei din jurul său. Ea s-a prezentat mereu ca ”slujitoarea Domnului” și astfel a trăit. Acesta este un alt semn al purității ei înaintea lui Dumnezeu, a lipsei totale de ambiții. Același lucru l-a făcut Isus în timpul Patimii Sale; l-a oprit pe unul din cei care voia să scoată sabia, spunând ”Crezi că eu nu pot să-L rog pe Tatăl să-Mi trimită de îndată douăsprezece legiuni de îngeri?”[1]. Nici Isus, în acel moment, nu și-a folosit puterea Sa. Aceasta ne invită la Neprihănire, să primim darurile lui Dumnezeu nu pentru a le exploata ci pentru a sluji.

T.V.: Se pune întrebarea: dacă în Maria erau dezvoltate aceste puteri ale sufletului, de ce nu le-a folosit? Oare în sufletul ei nu a apărut golul? Unde este tăria sufletului ei? Puterea sufletului său se află în credința curată, în speranța curată, în iubirea curată. Acesta este fundamentul fiecărei persoane. Isus s-a abandonat cu totul Tatălui în Misterul Pascal, s-a cufundat în moarte și a ieșit Învingător; tot așa, fiecare suflet care rămâne credincios lui Dumnezeu în credință curată, în speranță curată, în iubire curată, poartă în sine viața integră și crește într-o viață integră. Darurile particulare pe care oamenii le pot avea sunt în același timp și un pericol dacă persoana nu este integră. Dacă însă persoanele sunt desăvârșite în credință, speranță și iubire, ele știu că Dumnezeu le conduce viața și I se încredințează. Dumnezeu călăuzește fiecare pas, așa cum vedem în viața lui Isus. În viața Lui nimic nu a fost întâmplător. Nici moartea nu a fost întâmplătoare, ci El a împlinit voia Tatălui la momentul potrivit, pentru Mântuirea întregii omeniri.

Doresc să aprofundăm împreună ce înseamnă a nu folosi aceste puteri din umilință. Ce anume a folosit Maria pentru a învinge răul? Credința sa curată, speranța, iubirea desăvârșită. Aceasta este problema pe Pământ: persoanele nu se lasă antrenate de Dumnezeu, nu se lasă conduse pentru a descoperi rădăcinile adevărate ale vieții spirituale. Nu înțeleg că credința în Dumnezeu merge dincolo de toate puterile, capacitățile, carismele și viziunile. Viziunile și mesajele, dacă dorim să le înțelegem în adevăratul lor sens, nu sunt decât chemări. Ne sunt de folos pentru a ne conduce pe drumul parcurs de Isus Cristos în tăcere, abandonat Tatălui, îngropat în moarte, din care a ieșit învingător.

Acestea sunt rădăcinile vieții spirituale! Fără de ele, omul nu se cufundă în Dumnezeu și, de aceea, nu poate fi integru și complet. Referitor la aceasta, îl citez în mod particular pe fratele Dario, care e medic și care ne-a explicat că pe Pământ este greu de găsit un om capabil să aibă o relație curată și liberă cu Spiritul Sfânt. Când ființa umană are un astfel de raport cu Spiritul Sfânt, știe în fiecare moment ce trebuie să facă, primește puterea de a pune în practică tot ceea ce Spiritul sugerează. Sf. Ioan afirmă că poruncile Domnului nu sunt grele; el devin o povară dacă lipsește Neprihănirea. De aceea, Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei, care s-a răspândit mai ales după aparițiile de la Fatima, nu se poate reduce la un o simplă devoțiune privată. Generația nouă trebuie să se nască din Inima Neprihănită a Mariei. Noua omenire va renaște prin toți cei care aderă la acest program: care merg la Isus prin Inima Neprihănită a Mariei, participând integral la viața lui Cristos, pentru a ajunge la viața plenară.

S.C.: Să nu uităm că Isus Cristos este întâiul născut între mulți frați, chezășia Noii Creații, Omul Nou; cu Cristos începe o nouă etapă în istoria omenirii, atât pe Pământ cât și în întreg Universul. În acest cadru, Maria nu poate fi văzută ca o figură marginală, fiindcă ea L-a născut pe Isus. Trupul și Sângele lui Isus, sunt trupul și sângele Mariei, nu putem uita acest lucru. Ar trebui să fim conștienți de aceasta și atunci când primim Sfânta Euharistie. Consacrarea făcută Mariei este un pasaj obligatoriu pentru toți cei care vor să se unească cu Cristos.

Vă doresc să puteți simți prezența Mariei în viața voastră și s-o invocați cu sinceritate, pentru că ea este Mama și Regina puternică în credință, speranță și iubire.

T.V.: Referitor la darurile lui Dumnezeu, în baza experiențelor cu frații credincioși, dar și vorbind cu diverși oameni, pot să afirm că pe Pământ există o  mare confuzie. Aceasta, pentru că memoria omului de pe Pământ se deșteaptă cu greu. Omul recurge cu ușurință la puteri pentru a domina, încearcă să fie deasupra celorlalți, se atașează de darurile lui Dumnezeu. Astfel, și diversele interpretări privind istoria sau viitorul, murdăresc planul lui Dumnezeu și alterează realitatea. Spre deosebire de noi, cei de pe Pământ, care am pierdut amintirea, memoria, frații credincioși au amintirea perfectă a evenimentelor încă de la crearea omenirii lor.

S.C.: Acest aspect mi-a fost explicat de Sf. Arhanghel Rafael, care a subliniat diferența dintre omenirea de pe Pământ și omenirile credincioase lui Dumnezeu. Noi știm că originile omenirii noastre sunt încă învăluite în mister. Nu se știe cu certitudine unde și când a apărut primul om, ce civilizații s-au perindat pe Pământ. Arheologii și cercetătorii caută pretutindeni urme ale prezenței omului și ale istoriei sale. E evident faptul că ne lipsește amintirea trecutului: nu știm cine au fost strămoșii noștri, cum trăiau, ce anume s-a petrecut în realitate pe Pământ în epocile trecute. Neavând memoria trecutului, nu reușim să înțelegem nici prezentul și nu putem cunoaște nici viitorul; ne lipsește o serie de cunoștințe care stau la baza tuturor celorlalte cunoștințe. Pe planetele credincioase, însă, oamenii își cunosc bine trecutul, încă de la originile omenirii lor. Experiențele strămoșilor sunt transmise și li se atribuie o mare valoare. Ei dețin o amintire perfectă a ceea ce s-a petrecut în trecut. Prin urmare, prezentul le este clar și nu scapă înțelegerii lor; dețin și o viziune amplă asupra viitorului, asupra destinului omenirii, știu să parcurgă drumul înspre Noua Creație. Consider că este extrem de important pentru noi să  avem un raport viu cu Dumnezeu și pentru a recupera amintirea a ceea ce am fost, a ceea ce suntem și a ceea ce vom fi.

T.V.: Puteți observa că oamenii credincioși lui Dumnezeu se aseamănă extrem de mult îngerilor în relația lor cu Dumnezeu. Îngerii îl privesc pe Dumnezeu și fac ceea ce văd în Dumnezeu. Acești oameni au un raport atât de curat cu Spiritul Sfânt, încât de îndată ce primesc un impuls de la el, știu ce trebuie să facă și primesc putere pentru a-l realiza. Omul de pe Pământ interpretează  impulsurile primite prin prisma ideilor sale, a modului său de a gândi, a intereselor sale, astfel că ele nu sunt receptate decât pe jumătate.

La oamenii de pe Pământ, aceste puteri ale sufletului nu se pot exprima, pentru că Dumnezeu nu permite acest lucru. Când omul egoist dorește să aibă aceste puteri ale sufletului, le va folosi pentru a obține bani, putere, mândrie, prestigiu, pentru războaie. De aceea trebuie să înțelegem ce se întâmplă în viața spirituală, în viața mistică. De ce atâtea războaie în numele inspirațiilor, al carismelor, între persoanele care cred în același Dumnezeu, în Isus Cristos? În zilele noastre, chiar și unii creștini care au daruri extraordinare ajung la granița ezoterismului, creând confuzie în suflete și între suflete. Pentru noi, singura cale este prin Inima Neprihănită a Mariei, în care cei ce cu adevărat vor să fie ai lui Isus vor fi călăuziți de Spiritul Sfânt, sub ocrotirea Ei. Vine vremea, după cum spune Isus în mesajele Sale (publicate pe acest site), în care nimeni nu ne va putea ocroti în afara Mamei Neprihănite.

S.C.: Cu toții vedem ce se întâmplă astăzi pe Pământ, cât rău există și ce mare nevoie este ca persoanele să fie curate, integre. Numai așa se poate deosebi binele de rău. Dumnezeu nu ne cere fapte mari sau ceva ieșit din comun, nu are nevoie de revoluții sau de lupte. El ne cere doar să-i spunem Da-ul nostru și să începem să fim persoane curate, oameni care știu ce trebuie să facă, care stau pe picioarele lor, integri, pentru ca prin noi Dumnezeu să poată face totul nou, să transforme realitatea în care trăim printr-o acțiune vie a Spiritului Sfânt. Aceasta se întâmpla cu apostolii care umblau prin popor și vindecau, spunând deschis: ”Nu suntem noi, ci Numele Lui Isus face aceste lucruri, puterea Sa în noi, Spiritul Sfânt care acționează”. Cred că e important să înțelegem acest lucru și să ne comportăm ca atare. Cel mai mare lucru pe care-l putem face e să ne schimbăm noi înșine. Dumnezeu ne cheamă pe toți, acolo unde ne aflăm, să fim apostolii Săi, puternici în Spirit. Nu ne cere fapte mari, ci o mare sinceritate.

T.V.: Aș dori să indic doi pași care sunt foarte importanți pentru oricine dorește să urmeze acest drum și să pătrundă în darul Neprihănirii.

Primul pas este să ne eliberăm de toată povara dinlăuntrul nostru. Când eram în Medjugorje, în grupul de rugăciune, Sfânta Fecioară ne învăța cum să intrăm în rugăciune. Trebuie să-i dăm lui Dumnezeu, cu deplină credință, încredere și iubire, fiecare slăbiciune, orice păcat, tot ceea ce ne apasă. Aceasta ne conduce la o libertate lăuntrică în care putem auzi impulsurile Spiritului Sfânt și le putem înțelege în mod corect. Să ne eliberăm de poveri! Poverile sunt ura, amintirile apăsătoare, povară e răzbunarea, sentimentele de vinovăție față de noi înșine și față de alții, povară înseamnă a fi mereu într-o stare de confuzie, în tensiune, a fi în conflict cu cineva. Putem deduce că acestea sunt poveri pentru om, care nu poate fi liniștit nici ziua nici noaptea, când coșmarele îl sufocă. Mai cu seamă, nu poate fi creștin cel care nu iartă, care nu dăruiește bucurie și înțelegere. Creștinul ar trebui să aibă mereu pacea lui Dumnezeu și iubirea, pentru a le transmite celorlalți.

Cel de-al doilea pas, după ce ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, este să uităm de noi înșine și să trăim pentru Isus. Aceasta înseamnă să fim pozitivi, să ducem o viața pozitivă  și astfel, în fiecare încercare ieșim învingători. Pur și simplu Spiritul Sfânt acționează în noi și, prin spiritul nostru, cuprinde întreaga noastră ființă, care astfel se maturizează. Atunci devenim persoane gata să înfrunte moartea, provocările, rămânând în Dumnezeu cu totul integri. Prin astfel de persoane, Dumnezeu acționează așa cum a acționat prin apostoli și prin toți sfinții în toate timpurile.

În viața spirituală, mai cu seamnă în unele mișcări, este bine cunoscută tema vindecării rădăcinilor omului. Evanghelia ne vorbește despre o nouă generație; este vorba despre noua umanitate care își va avea rădăcinile în Inima Neprihănită a Mariei. Aici vom crește, ne vom transforma în făpturi noi și, împreună cu Ea și cu frații și surorile noastre care fac parte din trupul Mistic al lui Cristos, vom ajunge la plinătate. Despre această temă vom vorbi și o vom aprofunda în prezentarea viitoare.

S.C: Vă mulțumim.

T.V.: Eu aș dori să amintesc un lucru: tocmai astăzi, când vă vorbim despre aceste lucruri, sărbătorim Iubirea Îndurătoare a lui Dumnezeu. Această iubire îndurătoare este Îndurarea care se revarsă peste toate limitele, păcatele noastre, peste toate lipsurile noastre și care poate cuprinde întreaga noastră ființă. Așa cum i S-a revelat lui Toma, Isus vine și la noi, se lasă atins și ne atinge pe fiecare pentru a ne vindeca. Dumnezeu vine la noi pentru a ne da totul, însă fiecare din noi se poate deschide acestui har în mod total, în parte, sau se poate închide total. În acest timp Pascal vă îndemn: intrați în această atitudine de Neprihănire pentru ca Îndurarea lui Dumnezeu să vă poate umple zi și noapte, și veți experimenta Învierea în sufletele voastre.

Vă mulțumesc.