Dragi cititori, în această lună Isus ne vorbeşte despre păcat şi despre consecinţele sale. Este vorba de o realitate pe care am experimentat-o cu toţii în viaţă, pentru că face parte din condiţia noastră umană fragilă. Isus ne ajută să ne apropiem de această realitate cu deschiderea justă faţă de milostivirea Sa. Doar astfel păcatul nu mai devine o experienţă distructivă ci, mai degrabă, o oportunitate pentru a înţelege mai bine ceea ce suntem şi pentru a ne corecta, cu ajutorul lui Dumnezeu. Isus enumeră şi cinci puncte, care sunt paşi importanţi în drumul nostru. Consider că ar fi util să medităm la un punct în fiecare zi, poate chiar împărtăşind cu alţii propriile consideraţii şi punând în practică ceea ce ne sugerează. Vă las aşadar cuvintelor Sale şi vă doresc tot binele.

 

Mesajul lui Isus din 25 mai 2011

„Dragii mei copii, astăzi aş dori să tratez împreună cu voi un subiect delicat: acela al păcatului.

Cine dintre voi poate să spună că este fără păcat? Dacă aţi afirma acest lucru, nu aţi fi sinceri, pentru că păcatul face parte din condiţia voastră umană, caracterizată de fragilitate. Doresc să vă ajut să înţelegeţi mai bine, pentru a putea trăi mai conştient experienţa păcatului şi pentru a o depăşi în mod corect.

Înainte de toate, ce este păcatul şi unde se formează în voi? Păcatul este o atitudine a fiinţei voastre care vă pune în contrast cu legile divine ale vieţii. Această atitudine poate să fie mai mult sau mai puţin gravă, dar se naşte totdeauna dintr-un contrast între egoismul vostru şi legile lui Dumnezeu, între dorinţele voastre şi cele ale lui Dumnezeu, între gândurile voastre şi cele ale lui Dumnezeu. Păcatul se naşte din închiderea faţă de Dumnezeu în adâncul vostru. Pentru ca să puteţi înţelege aceasta, trebuie să ştiţi cum funcţionează fiinţa voastră.

Sunteţi făcuţi din duh, suflet şi trup. Duhul este centrul persoanei voastre şi se găseşte în suflet care, la rândul său, se găseşte în trup. Când Dumnezeu vă creează, imprimă în duhul vostru legile Sale pentru că sunteţi fiii Săi, creaţi după chipul şi asemănarea Sa. În duhul vostru acţionează Duhul Sfânt care vă menţine în viaţă, printr-o continuă transmitere de impulsuri, care sunt vibraţii puternice. Prin aceste impulsuri El vă aminteşte încontinuu că sunteţi fiii lui Dumnezeu, vă comunică dorinţele şi gândurile divine, vă ajută să înţelegeţi legile divine imprimate în voi. De aceea, duhul vostru cunoaşte legile lui Dumnezeu şi ceea ce Îi este plăcut, el transmite această cunoaştere sufletului, tot sub forma impulsurilor, sau, mai bine zis, prin vibraţii. Sufletul le asimilează şi le reelaborează prin intelectul său până când formează un gând al său, capabil să determine orientările, convingerile, alegerile voastre. Impulsurile care provin de la duh şi care sunt reelaborate de suflet, sunt apoi transmise către creier pentru a fi manifestate în exterior prin cuvinte şi acţiuni. Astfel, trupul devine un instrument preţios care manifestă, în realitatea în care trăieşte, identitatea voastră şi viaţa divină care se găseşte în voi.

Duhul Sfânt transmite duhului vostru tot ceea ce e necesar pentru ca viaţa voastră să funcţioneze, atât la nivel spiritual cât şi fizic, pentru că legile lui Dumnezeu reglementează şi funcţiunile vitale ale trupului vostru, de la zămislire până la moarte. Şi în acest caz, duhul transmite sufletului impulsurile primite de la Duhul Sfânt şi sufletul le transmite trupului, care este astfel menţinut în viaţă şi este capabil să-şi împlinească toate funcţiile. În schimbul continuu dintre duhul vostru şi Duhul Sfânt, izvorăşte în voi viaţa fizică şi spirituală. Este un proces minunat şi perfect.

Dacă duhul vostru este unit cu Duhul Sfânt, pentru că Îl iubiţi pe Dumnezeu şi doriţi să-L slujiţi cu fidelitate, primiţi în mod continuu impulsuri puternice care vă îndeamnă la bine; duhul vostru devine pe zi ce trece mai puternic, şi se deschide tot mai mult acţiunii lui Dumnezeu, de dilată pentru a face loc prezenţei tot mai puternice a Duhului Sfânt. Astfel creşteţi în înţelegerea interioară a legilor divine şi duhul vostru transmite sufletului impulsuri clare şi puternice. Şi sufletul vostru devine mai puternic şi percepe cu docilitate şi iubire impulsurile care vin de la duh, le transmite în întregime trupului, care le pune în practică în mod corect. Astfel sunteţi persoane sănătoase, integre pentru că nu există obstacole între voi şi Dumnezeu.

Dar ce se întâmplă dacă refuzaţi să vă lăsaţi conduşi de Dumnezeu, dacă nu Îl iubiţi? Duhul vostru se închide acţiunii Duhului Sfânt şi primiţi impulsuri slabe. Sufletul vostru devine fragil şi reelaborează impulsurile cu dificultate, transmiţând trupului informaţii incorecte. Închiderea voastră în faţa lui Dumnezeu alterează schimbul vital între Duhul Sfânt şi duhul vostru şi de aici se nasc problemele spirituale, bolile fizice şi psihice. Sufletul nu este destul de hrănit de impulsurile divine, trebuie să se descurce de unul singur şi elaborează o gândire proprie, ruptă de cea a lui Dumnezeu, care nu îi permite să înţeleagă legile divine. Lipsa de înţelegere a legilor lui Dumnezeu, duce în mod inevitabil la comportamente greşite.

De aici se naşte păcatul. El are origini în duhul omului atunci când el se închide acţiunii Duhului Sfânt, este o fisură a raportului dintre voi şi Dumnezeu. Asta înseamnă că duhul refuză să colaboreze cu Dumnezeu şi nu Îl mai recunoaşte nici ca Tată nici ca Domn. Dimpotrivă, însă, dacă Îl iubiţi pe Dumnezeu şi sunteţi uniţi cu El, duhul vostru stă faţă în faţă cu Creatorul; prin Duhul Său Sfânt, El vă comunică ceea ce este bine pentru voi şi acţionează pentru a realiza binele, făcându-vă capabili de a participa la acţiunea sa cu docilitate şi cu dorinţa  sinceră de a vă supune lui Dumnezeu.

Cum se inserează Satana în toate acestea? El nu poate să trăiască în duhul omului, decât dacă omul îi deschide larg porţile sufletului său, în mod liber şi cu o conştiinţă deplină. Mă refer aici la cazurile de posesie diabolică autentică care, din fericire, sunt rare, în care duhul omului doreşte ca demonul să ia posesie de toată fiinţa sa şi Îl refuză cu totul pe Dumnezeu; o face în deplină cunoştinţă de cauză. În mod normal, însă, Satana acţionează din exterior, provocând şi ispitind fiinţa umană acolo unde este mai vulnerabilă. Acţionează în special asupra creierului şi a simţurilor, pentru ca sufletul să primească impulsuri puternice din exterior, să rămână tulburat şi să slăbească. El începe astfel să se învârtă asupra, intră în teamă, într-atâta încât pierde contactul cu duhul şi, în consecinţă, cu Duhul Sfânt. Aşa cum vedeţi, acţiunea Satanei faţă de voi porneşte din exterior, în timp ce acţiunea lui Dumnezeu pleacă din interior, adică de la duh în care, aşa cum s-a spus, se nasc impulsurile necesare vieţii voastre. Acţiunea interioară a lui Dumnezeu se combină cu cea exterioară, pentru că El operează şi din afara omului, în favoarea întregii creaţii. Cine trăieşte în armonie cu Dumnezeu, se bucură pe deplin de binefacerile acţiunii sale duble, interne şi externe [1].

Când sunteţi cufundaţi în Dumnezeu, printr-o viaţă trăită în bucurie şi simplitate, făcută din rugăciune şi din slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, totul se derulează în voi cu uşurinţă; viaţa izvorăşte în voi inepuizabil, din profunzimea spiritului vostru. Satana poate să vă ispitească şi să vă deranjeze, dar nu reuşeşte să tulbure armonia vieţii divine în voi. De fapt, Duhul Sfânt, care este Apărătorul, comunică putere duhului vostru, care o transmite sufletului şi acesta trupului, până când se manifestă în exterior, şi Satana trebuie să se îndepărteze. Marii sfinţi şi misticii au fost ispitiţi şi deranjaţi de Satana, în multe feluri şi uneori foarte puternic, dar nu au fost niciodată învinşi. Unirea lor cu Dumnezeu i-a făcut nevulnerabili, pentru că puterea lui Dumnezeu izvora în ei prin duhul lor deschis lui Dumnezeu şi se mişca în toată fiinţa lor, alungând din ei pe duşman. Şi voi puteţi să ajungeţi la acest lucru, pentru că acţiunea lui Dumnezeu este prezentă în fiecare din voi, la fel ca în sfinţi şi în mistici. Dumnezeu nu are preferinţe, toţi sunteţi fiii Lui, tuturor le este dată aceeaşi parte de moştenire, dar este datoria voastră să o fructificaţi.

Păcatul este întotdeauna o experienţă dureroasă pentru om, pentru că lasă anumite consecinţe, aşa cum se întâmplă în unele boli fizice. Dacă vă căiţi în mod sincer, Dumnezeu vă iartă, dar nu înseamnă că sunt şterse în mod automat toate consecinţele păcatului. Dacă, de exemplu, aţi comis o acţiune rea împotriva cuiva şi vă căiţi, primiţi iertare, dar rămâne suferinţa în cei care au fost răniţi; această suferinţă ar putea chiar să treacă la generaţiile viitoare. Gândiţi-vă, de exemplu, la cazurile de omucidere: de multe ori copii victimelor suferă traume imense pe care nu reuşesc să le depăşească şi nu reuşesc nici să ierte; astfel, suferinţa lor se extinde peste întregi generaţii, provocând ură şi răzbunare.[2]

Amintiţi-vă mereu că orice violare a legilor divine, comportă anumite consecinţe pentru voi şi pentru aproapele, şi se revarsă în mod indirect asupra întregii umanităţi, pentru că niciun om nu este izolat de semenii săi şi umanitatea este ca o mare familie; comportamentul unui membru îi influenţează pe ceilalţi, vrând nevrând. De aceea, repetarea anumitor păcate la nivel individual, ajunge să dea viaţă unui anumit păcat colectiv, care apasă asupra întregii umanităţi, slăbind-o. Aveţi un exemplu în cazul avortului, unul din cele mai grave păcate ale umanităţii voastre. Aceste păcate colective vă îngreunează pe fiecare dintre voi în drumul spiritual, şi se formează un cerc vicios unde păcatul individual măreşte numărul păcatelor colective şi invers.

Ce e de făcut? Vă sugerez câteva puncte importante pentru reflecţia voastră şi pentru drumul vostru interior.

• Să aveţi încredere în Dumnezeu şi în Mine. Eu sunt Mântuitorul. Am coborât în mijlocul vostru pentru a lua asupra Mea păcatele voastre şi pentru a plăti astfel datoria imensă a înaintaşilor voştri. Ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, comiţând păcatul strămoşesc. Sacrificiul Meu a potolit mânia Tatălui şi v-a deschis calea spre raportul nou şi filial cu Dumnezeu. Sângele Meu vărsat pe cruce este paşaportul vostru, este garanţia că vă va fi dată iertarea, dacă o veţi cere şi vă va fi garantată mereu o nouă oportunitate pentru a renaşte. Este şi scutul împotriva celui Rău, care nu poate să opună nimic sângelui Meu, care este pentru el o barieră de nezdruncinat.

• Dăruiţi-Mi viaţa voastră şi abandonaţi-vă Mie, pentru ca Eu să vă pot cu adevărat ajuta. De fapt, dacă este adevărat că sacrificiul Meu operează în mod constant în favoarea voastră, tot astfel este adevărat că beneficiile răscumpărării înfăptuite de Mine, nu pot să-şi exprime toată puterea lor, fără unirea voastră cu Mine. Doar oferindu-Mi viaţa, voi veţi fi într-adevăr uniţi cu Mine, şi veţi participa pe deplin la mântuire. Eu respect libertatea voastră şi nu vă constrâng în niciun fel să fiţi salvaţi; vă ofer mântuirea şi vă deschid calea pentru a putea ajunge la ea, dar nu vă forţez să o acceptaţi. Înţelegeţi acest lucru: voi sunteţi creaturi libere în faţa lui Dumnezeu, şi vă revine responsabilitatea de a alege să valorificaţi talanţii primiţi sau să–i îngropaţi, [3] iar acest lucru este valabil şi pentru mântuire. Dacă vă dăruiţi Mie şi Îmi permiteţi să vă conduc, veţi fi una cu Mine şi Eu vă voi ajuta să nu păcătuiţi; astfel vă veţi bucura pe deplin de imensele comori ape răscumpărării.

• Încercaţi să distingeţi păcatul care derivă din refuzarea lui Dumnezeu şi din dispreţuirea legilor Sale, de cel care provine din fragilitatea voastră umană. Voi sunteţi creaturi şi, ca atare, aveţi limite structurale, pe care nu le puteţi depăşi decât prin ajutorul harului divin. Este important să înţelegeţi această diferenţă pentru a nu vă descuraja prea mult. Vă dau un exemplu: un om ştie că nu trebuie să ucidă, pentru că aceasta este o lege imprimată în sufletul său, şi ucide în mod voit, ştiind ceea ce face şi ce rău provoacă. Acesta comite un păcat grav pentru că cunoştea voinţa lui Dumnezeu, dar s-a opus în mod deliberat voinţei divine. Un alt om, în schimb, se află în contrast cu legea lui Dumnezeu din cauza slăbiciunii sale: în faţa unei dificultăţi nu a ştiut să depăşească limitele sale umane şi a reacţionat în mod greşit, pentru că s-a înspăimântat sau e incapabil etc. Aceste comportamente sunt frecvente în viaţa noastră cotidiană: aveţi o zi grea, vă întoarceţi acasă obosiţi şi vă certaţi cu soţia sau cu soţul, fiul etc., acţionaţi rănind, atacând, criticând. Ce faceţi de obicei în aceste cazuri? Începeţi să analizaţi comportamentul vostru? Vă simţiţi nedemni, incapabili, deprimaţi şi, în sfârşit, păcătoşi? Ajungeţi să vă îndoiţi de Îndurarea Mea? Nu, fiii mei, nu faceţi acest lucru! Să ştiţi că Eu vă cunosc bine, nimeni nu vă cunoaşte mai bine decât Mine. Eu ştiu când greşelile voastre se nasc dintr-un refuz al lui Dumnezeu, şi când sunt rodul fragilităţii voastre. Eu Mă plec asupra voastră când sunteţi slabi, cu o mare blândeţe vă ridic pentru că vă văd îngreunaţi, pierduţi. Cunosc condiţia voastră umană, pentru că am luat-o asupra Mea.

Când se întâmplă să păcătuiţi din cauza fragilităţii voastre, cereţi imediat ajutorul lui Dumnezeu. Căutaţi iertarea Sa şi încredeţi-vă în milostivirea Sa. El cunoaşte fiecare lucru. Rămâneţi în pace şi urmaţi drumul vostru de credinţă, angajându-vă să vă îmbunătăţiţi pe cât posibil. Intenţiile voastre bune valorează mult în faţa lui Dumnezeu, independent de limitele voastre, pentru că Dumnezeu priveşte sinceritatea inimii voastre mai mult decât rezultatele, spre deosebire de cum fac oamenii. Cu cât vă încredinţaţi lui Dumnezeu şi vă uniţi cu El printr-o dăruire sinceră de voi înşivă, cu atât mai mult învăţaţi să înţelegeţi limitele voastre şi să acceptaţi condiţia voastră umană. Fiţi milostivi cu voi înşivă aşa cum este Dumnezeu! Acceptaţi limitele voastre cu seninătate şi fără să vă descurajaţi. Nu spun să vă justificaţi păcatele, ci să începeţi să vă priviţi cu ochii lui Dumnezeu, care nu vă condamnă ci vă corectează. Aşadar, căutaţi şi voi să vă corectaţi fără să vă condamnaţi, acest lucru vă va ajuta să progresaţi în drumul interior.

• Aveţi încredere în milostivirea lui Dumnezeu, dar să nu vă gândiţi să profitaţi de ea! Mulţi consideră că milostivirea divină ar fi un dar care se cumpără cu un preţ bun, aproape ca ceva de la sine înţeles din partea lui Dumnezeu, dar nu este aşa. Dumnezeu este mereu milostiv faţă de umanitate, şi vai de voi dacă nu ar fi, dar acest lucru nu înseamnă că voi puteţi face tot ceea ce vreţi, pentru că oricum Dumnezeu este milostiv. Dacă gândiţi astfel, însemnă că sunteţi într-o mare greşeală. Orice dar al lui Dumnezeu acţionează pe deplin dacă există o primire respectuoasă şi sinceră din partea omului, dacă există bunăvoinţa de a fructifica un astfel de dar. Asta înseamnă că trebuie să primiţi cu recunoştinţă milostivirea lui Dumnezeu, conştienţi de faptul că ea vă angajează mai mult să vă schimbaţi viaţa. De multe ori îi aud pe creştini vorbind despre milostivire ca despre nişte dulciuri pe care Dumnezeu le împarte încoace-încolo, pentru că aşa trebuie să fie, independent de angajarea omului de a acţiona cu o conştiinţă dreaptă. Aveţi grijă, şi înţelegeţi că milostivirea este un dar mare cu care nu vă puteţi juca şi care trebuie primit cu mare respect.

• Învăţaţi să cereţi iertare aproapelui şi să iertaţi. Dacă aţi jignit o persoană, cereţi-i iertare; dacă circumstanţele vă permit, întâlniţi-o şi faceţi-o să înţeleagă că într-adevăr vă pare rău. S-ar putea să înţeleagă sau să vă respingă, însă în ambele cazuri aţi făcut mult pentru voi înşivă şi pentru acea persoană, pentru că aţi rupt o spirală de ranchiună şi de răzbunare şi aţi pus în mişcare puterea lui Dumnezeu. El va lua asupra Sa restul, şi voinţa voastră bună va produce roadele sale pe care le veţi vedea sau nu. Binele făcut se va reîntoarce mereu; dacă nu de la acea persoană, atunci din altă parte. Dumnezeu nu uită niciodată. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care persoana v-a jignit şi vă cere iertare. Iertaţi mereu, pentru că acest lucru dezleagă multe noduri şi netezeşte calea spre vindecarea interioară a voastră şi a celor care v-au rănit. Ştiu că sunt paşi grei! Şi în acest caz fragilitatea voastră de creaturi vă limitează. Eu vă spun că e foarte greu să cereţi iertare sau să iertaţi fără ajutorul lui Dumnezeu. Motivele umane, convenienţele sociale, ruşinea, umilinţa, percepţia umană a dreptăţii, prevalează uneori, şi formează ziduri de nezdruncinat. Dar cine se încrede în Dumnezeu şi doreşte să iubească legile Sale, va fi mereu ajutat să împlinească şi paşii cei mai grei. Dumnezeu vă susţine în orice propunere bună! Aş vrea să înţelegeţi că iertarea nu este numai o atitudine lăudabilă sau eroică, ci o lege divină care operează fără greş, în aşa fel încât găseşte remediu pentru relele spirituale şi fizice, dintre care multe se nasc chiar din incapacitatea de a cere iertare sau de a ierta.

• Căutaţi să remediaţi răul pe care l-aţi cauzat altora. În multe cazuri este imposibil să se remedieze unele situaţii create din cauza păcatului, dar este mereu posibilă o angajare pentru a atenua consecinţele păcatului comis. Dacă aţi cauzat o daună aproapelui vostru, încercaţi să faceţi ceva pentru a repara, după posibilităţile voastre. Nu vă cer comportamente eroice sau dincolo de puterile voastre, ci mici gesturi de iubire şi de bunătate faţă de persoana rănită sau, dacă aceasta refuză, faţă de alte persoane care trăiesc situaţii asemănătoare. Şi acest lucru vă va fi de mare ajutor vouă şi celor pe care i-aţi rănit, şi va avea o mare valoare în faţa lui Dumnezeu, care ştie totul şi le înţelege pe toate.

• Să ştiţi să trageţi învăţături şi din greşelile voastre. Uneori, păcatul comis pune în lumină o parte din voi pe care nu aţi luat-o niciodată în considerare; alteori, evidenţiază o închidere a spiritului vostru faţă de Dumnezeu. Lucraţi pe acest punct şi cereţi ajutorul Duhului Sfânt. El vă va lumina, făcându-vă să înţelegeţi unde sunteţi mai fragili şi unde opuneţi încă rezistenţă acţiunii lui Dumnezeu. Nu vă descurajaţi şi continuaţi să-i cereţi lumina pentru a progresa. Apoi, oferiţi-I lui Dumnezeu fragilităţile voastre şi chiar şi închiderile voastre pe care le-aţi întâlnit, oferiţi-i şi păcatele voastre. Dumnezeu vă va conduce în mod perfect spre depăşirea condiţiei voastre şi va face în aşa fel încât să nu uitaţi lecţia pe care aţi învăţat-o din greşelile voastre. Când sunteţi copiii, învăţaţi să staţi în picioare după multe căzături, memoraţi ceea ce este periculos pentru echilibrul vostru şi nu mai cădeţi. Aşa se întâmplă şi în duh; puteţi să învăţaţi multe lucruri din căderile voastre. Asta nu înseamnă că a cădea ar fi frumos sau util; păcatul nu este niciodată nici frumos şi nici util, ci, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar şi o greşeală poate fi o oportunitate de a progresa şi de a creşte.

V-am sugerat aceşti şapte paşi, pentru că doresc să vă priviţi în lumina lui Dumnezeu. Niciunul din voi nu este perfect şi este bine ca să acceptaţi în mod umil să fiţi ceea ce sunteţi: creaturi care au nevoie de iubirea Mea. Asta însă nu înseamnă că trebuie să vă dispreţuiţi sau să vă consideraţi faliţi şi fără nicio speranţă. A fi creaturi limitate nu înseamnă nicidecum a fi creaturi incapabile sau nemeritorii, ci dimpotrivă: voi valoraţi mult în faţa ochilor Creatorului vostru. El v-a creat liberi şi inteligenţi, şi doreşte să ajungeţi la plinătate şi la fericire; Dumnezeu contează pe fiecare din voi. Nu contează ce sunteţi capabili să faceţi, nu contează ce gândesc alţii despre voi, nici dacă aţi greşit ceva în viaţă; în ochii Domnului vostru contează numai iubirea voastră faţă de El şi bunăvoinţa voastră de a participa aşa cum puteţi la opera Sa.

Când am fost în mijlocul vostru pe Pământ, am întâlnit mulţi păcătoşi pe drumul Meu. I-am primit cu iubire, i-am iertat, i-am vindecat, i-am eliberat de rău. Nu i-am umilit niciodată, nici nu i-am maltratat, nu le-am dat nici lecţii frumoase de morală, nici nu i-am înspăimântat ameninţându-i cu pedepse. Dimpotrivă, i-am ridicat mereu şi le-am arătat calea spre schimbare. Fiecăruia dintre ei, ca şi femeii adultere,[4] i-am spus: „Mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Acelaşi lucru îl spun azi fiecăruia dintre voi. Şi dacă în viaţă vi se va întâmpla să întâlniţi oameni păcătoşi, sau dacă voi înşivă vă simţiţi astfel, să nu închideţi niciodată calea nici lor, nici vouă înşivă, ci repetaţi cuvintele Mele: „Mergi şi de acum să nu mai păcătuieşti”. Căutaţi mereu o cale spre lumină şi adresaţi-vă Mie.

Faceţi acest lucru şi veţi primi lumină, faceţi acestea şi veţi trăi.

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

________________________________________

[1] Am vorbit despre o dublă acţiune a lui Dumnezeu în cartea „Rescrierea Istoriei- vol I ”În gândul lui Dumnezeu” la cap. 6.

[2] Am vorbit pe larg despre ceea ce se întâmplă pe parcursul generaţiilor din cauza păcatului comis de membrii unei familii, în cartea „Dincolo de Marea Barieră” la cap. 10.

[3] Cf. Mt 25, 14-30.

[4] Cf. In 8, 11.