Dragi cititori, ne aflăm în apropierea Paştilor, marea trecere de la moarte la viaţă pe care a făcut-o cel dintâi Domnul şi Mântuitorul nostru, dar care ne aşteaptă pe fiecare. De aceea, vă doresc să intraţi împreună cu Isus în viaţa adevărată, a celor mântuiţi în Cristos, care ne face creaturi noi, generate de Dumnezeu, care nu mai sunt alipite de lucrurile pământeşti ci sunt orientate către cer. Vă propun mesajul lui Isus pentru această lună, care subliniază tocmai necesitatea de a fi eliberaţi de aşteptările omeneşti pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Legile împărăţiei sunt în antiteză cu logica lumii dar, dacă sunt acceptate, ne conduc la adevărata fericire, pe care lumea nu ne-o poate da pentru că nu o cunoaşte.

Mă rog pentru ca viaţa fiecăruia dintre voi să se realizeze, şi aceasta este şi urarea mea pentru voi, pentru un Paşte de adevărată Înviere.

 

Mesajul lui Isus din 12 aprilie 2011

„Fiii Mei dragi, bucuraţi-vă pentru Învierea Mea! Ea este o victorie pentru fiecare din voi; moartea care vă înspăimântă, şi care este instrumentul cel mai puternic de care se serveşte duşmanul vostru, a fost învinsă. E adevărat că trupul este încă muritor, dar în spirit puteţi deja depăşi bariera morţii, dacă rămâneţi uniţi cu Mine. La sfârşitul timpurilor, când Mă voi întoarce să instaurez împărăţia Mea, voi nimici puterea Satanei. Atunci, cei care Mă vor fi primit şi iubit, nu vor mai fi atinşi de moarte, nici în spirit ci şi nici în trup. Vor fi transformaţi şi vor intra cu Mine în noua creaţie, eliberaţi în sfârşit de păcat şi de moarte.

Întreg universul se îndreaptă înspre acest scop, şi fiecare dintre voi deschide astăzi drumul pentru cei care vor veni. Creşterea în credinţă a fiecăruia îl întăreşte pe celălalt şi accelerează procesul transformării. E un proces deja în desfăşurare dar care, în aceste timpuri, va atinge apogeul şi va intra în deplina sa actualizare. Aceasta este o promisiune, şi ştiţi bine că promisiunile lui Dumnezeu nu sunt deşarte. Nu sunt ca vorbele conducătorilor voştri care nu împlinesc ceea ce promit. Dumnezeu Îşi respectă cuvântul şi-Şi realizează planurile, prin modalităţi care uneori vă scapă, dar care sunt infailibile, cum infailibilă e inteligenţa Creatorului vostru. De aceea, aveţi încredere în Mine! Moartea şi Învierea Mea sunt garanţia oricărei promisiuni divine; din ele izvorăşte o putere infinită care vă stă la dispoziţie, pentru a hrăni întreaga voastră fiinţă.

Trebuie doar să vă deschideţi Mie, să doriţi cu toată inima să fiţi transformaţi. Nu vă îngrijoraţi cum se va realiza şi ce trebuie să faceţi. Eu trebuie să împlinesc dorinţa voastră de schimbare şi nu voi.

Ce aţi putea face de unii singuri? Spiritul Meu e cel care acţionează în voi înfăptuind în exterior ceea ce s-a zămislit în voi, după voinţa Sa. Dacă doriţi viaţa Mea, ea vă va veni în întâmpinare, şi veţi vedea realizându-se cu uşurinţă ceea în ce credeţi, pentru că în Dumnezeu totul curge cu naturaleţe; viaţa dumnezeiască nu cunoaşte sforţări, e ca un pârâu care curge liniştit, potoleşte setea creaturilor şi reuşeşte să şlefuiască până şi cele mai dure pietre. Aşa va fi şi viaţa voastră în Mine, dacă veţi fi una cu Spiritul Meu; veţi fi un râu care poartă viaţa. Cum să faceţi? Tocmai despre aceasta vreau să vă vorbesc

Întreaga creaţie, ca şi întraga voastră viaţă, se bazează pe legi infailibile şi inviolabile, valabile până în cel mai îndepărtat colţ al universului. Pe aceste legi se fondează împărăţia lui Dumnezeu. Între ele, patru au o importanţă fundamentală.

• Prima, care stă la baza celorlalte, constă în a-L recunoaşte pe Dumnezeu ca Creator şi Domn, izvorul vieţii, al oricărei inteligenţe şi forţe.

• Cea de-a doua constă în a recunoaşte viaţa ca dar suprem al lui Dumnezeu, şi de aceea sacră şi inviolabilă încă din momentul concepţiei, de care nimeni nu poate dispune după bunul său plac.

• Cea de-a treia vă cere să vă recunoaşteţi creaturi care au nevoie de iubirea şi de ajutorul lui Dumnezeu, gata să se supună călăuzirii Spiritului Său.

• În final, cea de-a patra vă cere să vă dăruiţi viaţa lui Dumnezeu, punând-o în mâinile Lui, pentru a primi de la El inteligenţa, forţa şi iubirea, pentru a deveni instrumentele şi colaboratorii Săi, în beneficiul fiecărei creaturi.

Direcţia pe care o imprimaţi întregii voastre existenţe, derivă din acceptarea sau neacceptarea legilor lui Dumnezeu şi, în particular, a acestor patru legi. Ele au forţa de a vă regenera încontinuu în spirit şi trup, şi de a vă orienta gândirea înspre tot ceea ce e  bun, nobil şi drept. Ele vă fac capabili de a cunoaşte şi de a experimenta viaţa lui Dumnezeu în voi, de a discerne binele de rău, de a-l ajuta pe aproapele vostru, de a primi impulsurile pe care Spiritul Sfânt le imprimă neîncetat spiritului vostru, pentru a vă conduce la deplina realizare a planurilor şi dorinţelor pe care Dumnezeu le are pentru voi.

Dacă acceptaţi aceste legi în spiritul vostru şi doriţi să le puneţi în practică, Dumnezeu vă va da toate mijloacele pentru a o face; chiar şi încercările vieţii, care derivă din opoziţia Satanei dorinţei voastre de bine, nu vă vor doborî şi nici nu vă vor dăuna. Dumnezeu le va permite numai în măsura în care vă vor fi de folos pentru a vă întări în propunerile voastre de a-L iubi pe Dumnezeu şi de a trăi după legile Sale.

Dacă însă refuzaţi să le primiţi, va trebui să faceţi totul singuri, şi să vă creaţi propriile legi, umane şi imperfecte. Gândirea voastră va fi separată de cea a lui Dumnezeu şi Spiritul Sfânt nu va putea să acţioneze pe deplin în voi. Astfel, inteligenţa voastră va fi omenească şi va putea acţiona numai în ceea ce e pământesc, pentru că numai asta vă va fi la îndemână. Chiar şi puterea voastră va fi omenească, limitată şi incapabilă să facă faţă greutăţilor vieţii. De asemenea, Iubirea voastră va fi omenească, şi din acest motiv veţi avea mult de suferit. De fapt, dacă iubirea din voi nu e alimentată continuu de iubirea lui Dumnezeu, ea devine ataşament, posesie, gelozie, teamă de a pierde ceea ce iubiţi; sau se transformă în aversiune, răzvrătire, resentiment şi răzbunare. În acest caz, e foarte limitată acţiunea Spiritului Sfânt care dă echilibru fiinţei voastre, şi, prin urmare, ceea ce se naşte în voi e numai confuzie şi incapacitate de a vă gestiona emoţiile. Lipseşte şi colaborarea voastră cu acţiunea lui Dumnezeu, şi de aceea acţiunile voastre sunt dezordonate, discernământul vostru, nesigur şi însăşi personalitatea voastră devine ambiguă şi fragilă.

Principiile care operează în  legile divine, vă conduc mereu la lepădarea de sine, adică la abandonarea progresivă a criteriilor egoiste care inspiră viaţa umană, şi care urmăresc să atingă bunăstarea personală în detrimentul altora. Pământul e plin de egoişti care se gândesc la ei înşişi, fără să le pese de Dumnezeu şi de aproapele lor; relele pe care le provoacă astfel, le puteţi vedea cu ochii voştri.

Mulţi cred că renunţarea la sine cerută de Dumnezeu  este un fel de cenzură impusă de autoritatea divină, ceva care limitează personalitatea umană împiedicând-o să se exprime. De aici se naşte ateismul, ca refuz de a recunoaşte autoritatea lui Dumnezeu şi de a I se supune. Cei care au acest crez, îi consideră pe credincioşi ca fiind fiinţe slabe, supuse, incapabile să aibă o gândire proprie, şi, prin urmare, ca fiind ultimii oameni din societate, rataţi, în timp ce ei se cred primii, liberi şi independenţi de formele de viaţă pe care le consideră arhaice şi îngrăditoare.

Aş vrea să vă spun că lucrurile nu stau aşa. Adevăratul creştin e liber, pentru că Dumnezeu nu numai că respectă,  ci şi doreşte libertatea omului; creându-l după chipul şi asemănarea Sa, El a vrut ca omul să fie puternic în gândire şi acţiune, capabil să stea faţă în faţă cu Creatorul Său, şi să colaboraze cu El în guvernarea universului. Ceea ce Dumnezeu îi cere omului, e să renunţe la interesul său egoist, care-l face să încalce legea şi să devină nedrept. Omul a fost creat pentru a fi drept şi nu nedrept. Omul drept e cel care trăieşte în armonie cu Dumnezeu şi e fericit, iar cel nedrept e acela care luptă împotriva legilor vieţii şi e strivit de sine însuşi. Crede că poate obţine mai mult pentru că e autonom şi separat de Dumnezeu, dar în realitate obţine mult mai puţin.

Omul caută bogăţia mai presus de orice, şi crede că Dumnezeu îl împiedică să o obţină. Nu e aşa! Dumnezeu nu condamnă bogăţia în sine. Condamnă bogăţia nedreaptă, dobândită în detrimentul aproapelui, prin violarea principiului universal al solidarităţii umane, care e cu totul altceva. Dacă omul e unit cu Dumnezeu, trăieşte respectând legile divine şi se comportă ca un frate faţă de aproapele său; atunci Dumnezeu însuşi e cel care îl umple de bogăţie.

În ce constă bogăţia dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Constă în a fi unit cu izvorul a toată prosperiatatea, adică cu Creatorul, de care depinde însăşi viaţa, în toate nuanţele sale. Bogăţia despre care vorbesc nu are nimic de-a face cu cantitatea de bani pe care o aveţi în buzunar sau cu conturile din bancă. Bogăţia adevărată înseamnă parteciparea la abundenţa lui Dumnezeu, care e Domnul universului şi care distribuie tuturor fiilor Săi tot binele, fără preferinţe sau distincţii. Este siguranţa absolută în darurile Providenţei, care soseşte cu punctualitate şi bate la poarta celui care crede. Dacă-I oferiţi viaţa lui Dumnezeu, El v-o restituie plină de toată bogăţia. Nu vă preocupaţi: Dumnezeu ştie că aveţi nevoie de bani pentru a vă procura cele necesare vieţii; şi acelea vi le va da dacă veţi şti să rămâneţi detaşaţi de orice lăcomie.

Da, copilaşilor, cel cu adevărat bogat înaintea lui Dumnezeu e şi cel cu adevărat sărac. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă vă încredeţi cu adevărat în Dumnezeu, împlinindu-vă datoria cu iubire şi onestitate, veţi fi umpluţi de bunătăţile Sale, şi veţi avea mereu din ce să trăiţi fără griji, fără să trebuiască să întindeţi mâna pentru a comite nedreptate. Dumnezeu vă va da ceea ce vă este de trebuinţă şi veţi fi cu adevărat bogaţi. Dacă vă veţi pune încrederea numai în Dumnezeu, fără să vă umpleţi inima de lăcomie şi dorinţă de-a avea bani şi bunuri materiale, atunci veţi fi adevăraţii săraci, cei pe care Dumnezeu îi iubeşte şi cărora le aparţine împărăţia Sa. Pentru Dumnezeu, săracul nu e cel care trăieşte în mizerie, aşa cum cred oamenii, iar bogatul nu e un avid acumulator de bunuri.

Adevărata bogăţie şi adevărata sărăcie sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii; le posedă doar cei care ştiu să stea la locul lor înaintea lui Dumnezeu, şi se simt ultimii, nu primii. Când vă vorbesc de ultimii, vă gândiţi poate la ceea ce gândesc oamenii, adică la cei care n-au nici o valoare. Nu, copilaşilor! Ultimii, în gândirea lui Dumnezeu, sunt cei care nu pretind să posede totul şi pe toţi, care nu se mândresc, nu se pun mai presus de alţii. Nu se ceartă cu Dumnezeu, nu se încred în puterea omenească, ci se încredinţează cu bucurie lui Dumnezeu şi I se pun la dispoziţie, ştiind că de la El primesc toată înţelepciunea, inteligenţa şi tot ce e necesar pentru viaţă. Aceştia sunt ultimii în ochii lui Dumnezeu, şi pentru El valorează mai mult decât cei puternici, care posedă lumea şi sunt admiraţi de oameni, dar care nu sunt bogaţi înaintea lui Dumnezeu.

Ce anume vă interesează în viaţă? Ce aţi vrea să aveţi? Întrebaţi-vă cu sinceritate ce anume aţi pus în centrul gândurilor voastre, observaţi-vă şi vedeţi dacă sunteţi cu adevărat bogaţi aşa cum sunteţi. Cântăriţi dacă banul, sentimentele, lucrurile pe care le aveţi, munca, aşa cum le concepeţi, sunt cu adevărat ceea ce vă trebuie pentru a vă face fericiţi. Fiţi sinceri cu voi înşivă: dacă vă daţi seama că nu puteţi trăi fără asta, fără cealaltă, atunci nu sunteţi nici cu adevărat bogaţi, nici cu adevărat săraci înaintea lui Dumnezeu.

Acum întrebaţi-vă dacă Dumnezeu e cu adevărat totul pentru voi, dacă aveţi încredere în bunătatea Sa. Întrebaţi-vă dacă sunteţi dispuşi să colaboraţi activ cu El, punând în mâinile Lui inteligenţa şi potenţialul vostru, sau credeţi că Dumnezeu trebuie să vadă ceea ce faceţi şi la sfârşit să aprobe sau nu acţiunile voastre, ca un funcţionar care pune parafa pe documentul final.

Nu, viaţa cu Dumnezeu nu e pasivitate, nici aşteptarea neliniştită a judecăţii finale! Din contră, e participarea bucuroasă şi vie la acţiunea Creatorului. El nu e un judecător care absolvă sau condamnă; Dumnezeu este fiinţa supremă, iubitoare, care dă impuls vieţii şi o face să curgă în voi fără eforturi, pentru că în El acestea nu există. Iubirea Lui pentru voi e veşnică şi neschimbătoare, şi se reînnoieşte în voi din zi în zi, în toţi anii vieţii voastre. Dumnezeu vă salvează cu puterea Sa infinită, vă conduce la adevăratul bine, vă e alături în greutăţiile vieţii de zi cu zi, vă cheamă să-L întâlniţi în tăcere, vă dăruieşte pace şi odihnă.

De ce mai aveţi nevoie pentru a fi fericiţi? Vă lipseşte doar să vă cufundaţi în îmbrăţişarea lui Dumnezeu Creatorul, lăsând să cadă din mâinile voastre orice lanţ cu care vă legaţi pe voi înşivă sau pe alţii, în iluzia de a poseda lumea şi de a vă dirija viaţa.

Vă lipseşte să fiţi ultimii, cei care nu caută ceea ce caută lumea, pentru că au aflat o comoară mai mare: iubirea lui Dumnezeu pe care banii nu o pot cumpăra, dar care e tot ceea ce vă trebuieşte pentru a trăi, pentru că de la această iubire provine tot binele.

Daţi-Mi deci viaţa voastră, pentru ca Eu să o transform prin puterea Spiritului Meu Sfânt şi pentru a o dărui Tatălui Meu. Fiţi bogaţi de Mine şi săraci de lume. Fiţi ultimii, astfel veţi fi primii, primii care vor înţelege misterele vieţii, primii ajunşi. Unde?

În plinătatea vieţii, a vieţii lui Dumnezeu, făcută din iubire, pace şi bunătate, singura care merită trăită.

Vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt”.