http://affaritaliani.libero.it

 

Scurt istoric: „În 1998 s-a produs o cotitură importantă în experienţele mele. Isus şi toate instrumentele care se prezentau în numele Său, au început să-mi vorbească deschis despre un plan al lui Dumnezeu pentru întreg universul, care cuprinde toată creaţia, pentru a o transforma”. Într-un interviu lung, Stefania Caterina (din 1994 consacrată laică), relatează celor de la Affaritaliani.it revelaţiile divine despre care a vorbit în mai multe cărţi, şi care o însoţesc de când era o copilă. În ceea ce priveşte diferenţa dintre viziunile sale şi apariţiile OZN-urilor, explică: „Fizic, nu am urcat niciodată la bordul unei astronave extraterestre, însă în spirit am fost dusă să vizitez multe planete, şi am putut să-mi dau seama despre condiţiile de viaţă ale multor fraţi din univers, primind multe explicaţii în ceea ce-i priveşte. În experienţele mele, locuitorii altor planete nu sunt niciodată definiţi extratereştri, termen pe care nu-l îndrăgesc prea mult, adică fiinţe diferite de noi, în afara vieţii noastre. Din contră, mi-au fost arătaţi şi mi s-au prezentat ca şi fraţi, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, mântuiţi de Isus Cristos”.

Stefania Caterina, născută la Genova în 19 ianuarie într-o familie catolică practicantă, de la care a primit o solidă educaţie creştină, a făcut parte în tinereţe din diverse mişcări ecleziale, dedicându-se activităţilor de voluntariat şi predării catehismului. Licenţiată în drept,  a lucrat şapte ani ca funcţionar în administraţia publică. În 1994 a decis să lase totul pentru a se consacra total lui Dumnezeu şi operei Sale, punându-I la dispoziţie darurile primite de la El. Într-un lung interviu dat pentru Affaritaliani.it, relatează revelaţiile sale.

Între numeroasele experienţe trăite, care a fost cea mai importantă şi de ce?

„Pentru a răspunde la acestă întrebare, cred că ar fi util să fac o introducere, parcurgând pe scurt etapele fundamentale ale drumului meu spiritual. Revelaţiile au început de foarte timpuriu; îmi aduc aminte de ele încă din copilărie. Ele au însoţit creşterea mea umană şi spirituală. S-au dezvoltat proporţional cu capacitatea mea de a înţelege care, în mod logic, varia în funcţie de vârstă şi de experienţele pe care le traversam. Dintotdeauna, încă de la vârsta cea mai fragedă, auzeam o voce fermă şi clară care-mi vorbea înlăuntru şi-mi explica multe lucruri spirituale, dându-mi sfaturi chiar şi asupra lucrurilor mărunte de fiecare zi, ajutându-mă să înţeleg ceea ce nu înţelegeam. Adesea Îl vedeam pe Isus, însă, fiind foarte mică, primeam toate aceastea în mod firesc, fără să-mi pun întrebări. Crescând, intuiam că vocea care-mi vorbea era diferită de mine, dat fiind că exprima gânduri diferite de ale mele, şi adesea corecta punctele mele de vedere.

În copilărie şi în adolescenţă, revelaţiile pe care le primeam au folosit mai degrabă la punerea bazelor cunoaşterii lui Dumnezeu şi ale drumului spiritual al fiecărui creştin. În acea perioadă nu ştiam să dau un nume la toate astea. Nu mă interesasem până atunci de fenomene mistice şi nici nu vorbisem cu experţi în domeniu, deşi cunoşteam şi frecventam mişcări religioase şi preoţi de valoare. Ajunsesem la convingerea că era vorba de ceea ce se numeşte „vocea conştiinţei”, şi că era, prin urmare, ceva firesc, un dar al lui Dumnezeu acordat fiecărui individ, nu numai mie. Eram sigură că toţi aveau aceleaşi experienţe, şi de aceea nici nu-mi venea în minte să cer explicaţii despre asta. Îmi aduc bine aminte că, în adolescenţă, când vreo prietenă îmi destăinuia problemele, îi sugeram să ceară ajutor vocii conştiinţei sale, convinsă fiind că ar fi trebuit să-i răspundă, aşa cum îmi răspundea mie.

La vârsta de douăzeci şi cinci de ani, vorbind din întâmplare cu un drag prieten de familie, o persoană foarte credincioasă şi mult mai în vârstă decât mine, care avea experienţă în fenomenele extraordinare, i-am pomenit de „vocea conştiinţei mele”. Această persoană mă m-a ajutat să înţeleg mai bine ceea ce mi se întâmpla şi m-a pus în legătură cu pr. Bonaventura Maria Raschi, un frate franciscan foarte cunoscut în oraşul meu, Genova, pentru experienţele sale mistice. Cu ajutorul său, am început un drum spiritual intens, care continuă şi astăzi.

N-au lipsit semnele exterioare, pe care Dumnezeu mi le dădea pentru a confirma ceea ce se petrecea în mine. Revelaţiile pe care le primeam în acea fază, aveau scopul de a mă face să conştientizez realitatea dinlăuntrul meu, de a înţelege şi de a pune în practică învăţămintele pe care le primeam, precum şi de a da mărturie despre ceea ce trăiam, chiar dacă era vorba doar de cercul restrâns de prieteni şi de cunoscuţi.

În această fază, figura lu Isus era centrală, prezentându-se în viaţa mea ca Învăţătorul. Mă pregătea pentru misiunea care mă aştepta, fără să-mi ascundă dificultăţile pe care aveam să le întâmpin şi repetându-mi adesea că va trebui să le vorbesc multor oameni despre El. Încet-încet, alte instrumente I s-au alăturat, începând cu Preasfânta Fecioară Maria, mai apoi îngeri, sfinţi, ajungând până la fraţi de pe alte planete.

Începu şi profunda şi impresionanta experienţă cu sufletele celor decedaţi, care veneau la mine, cu permisiunea lui Dumnezeu, pentru a cere ajutor şi rugăciuni, precum şi multele şi puternicele experienţe din domeniul vindecării rădăcinilor genealogice.

În toate acestea, începea să se profileze înaintea ochilor mei, un cadru foarte vast al operei lui Dumnezeu; se prezenta o panoramă de situaţii şi de evenimente din mijlocul cărora se evidenţia net figura lui Isus, la care trebuia să fie conduse toate.

Viaţa mea primise o direcţie precisă, şi în mine era tot mai clară hotărârea de a lăsa totul pentru a-I sluji lui Dumnezeu, dându-I viaţa mea în întregime, pentru a fi complet la dispoziţia planurilor şi dorinţelor Sale. În 1994, am părăsit familia şi locul de muncă, alăturându-mă altor persoane care credeau în aceleaşi idealuri ca şi mine, cu care trăiesc şi astăzi.

Cu ele împărtăşesc drumul, experienţele şi îndatorirea de a da mărturie.

În 1998, a avut loc o altă cotitură importantă în experienţele mele. Isus şi toate instrumentele care mi se prezentaseră în numele Său, începură să-mi vorbească deschis despre un plan al lui Dumnezeu pentru tot universul, care avea să cuprindă întreaga creaţie până la a o transforma, preludiul venirii glorioase a lui Isus Cristos, pregătirea omenirii  pentru alegerea definitivă între Dumnezeu şi Satana, între bine şi rău. Mi-a fost explicat că, prin acest plan, treptat, se vor reuni în Cristos toate lucrurile, din cer şi de pe pământ, după cum vorbeşte sf. Pavel în Scrisoarea către Efeseni (Cf. Ef. 1, 8-12). Acţiunea lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, va face ca omenirea să trăiască o dimensiune nouă a spiritului, până când Isus însuşi va încredinţa întreaga omenire mântuită lui Dumnezeu Tatăl, la sfârşitul timpurilor. Va fi un drum progresiv şi de nestăvilit.

Mărturisindu-mi aceste lucruri, Isus îmi spuse că revelaţiile pe care aveam să le primesc de atunci încolo, trebuiau să fie aduse la cunoştinţa omenirii. Trebuia să fiu gata să primesc aceste revelaţii cu umilinţă şi cu  o atitudine de profundă deschidere, să le înţeleg şi să le trăiesc. Într-o bună zi  aveam să fiu chemată să dau mărturie despre existenţa unui asemenea plan, fără să mă dau înapoi, cu curaj şi onestitate, oricat ar fi costat. De atunci şi pînă în ziua de azi, revelaţiile pe care le primesc continuă să explice detaliat planul lui Dumnezeu de a reuni întreg universul în Cristos. Despre aceasta am vorbit în toate cărţile mele şi aceasta mărturisesc oricărui om care doreşte să cunoască ceea ce face Dumnezeu în creaţie pentru fiii Săi.

Revenind la întrebarea iniţială, aş spune că revelaţia cea mai importantă este tocmai aceea privind existenţa şi realizarea planului lui Dumnezeu de a reuni în Cristos toate lucrurile. Cred că această revelaţie este piatra de temelie pentru toate celelalte, punctul central înspre care converg toate cunoştinţele pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, traversând experienţele mele supranaturale. În această revelaţie, totul face trimitere la figura lui Isus Cristos, unicul Salvator şi Mijlocitor, moartea şi învierea Sa  fiind culmea a tot ceea ce este, a fost şi va fi, centrul acţiunii lui Dumnezeu care-i implică pe cei vii şi pe cei morţi. De aceea, consider că această revelaţie este fundamentală, deoarece oferă o cheie de lectură a ceea ce există şi se petrece pe pământ şi în univers.”

Care a fost prima revelaţie? Cum ai trăit acel moment? Ţi-a fost teamă?

„După cum am spus deja, nu-mi aduc aminte de un moment precis al vieţii în care am primit prima revelaţie, din moment ce am avut aceste experieţe de mică. Însă îmi amintesc o experienţă deosebită; e vorba de o viziune de când aveam aproximativ cinci ani. Îl vedeam pe Isus răstignit, iar eu stăteam la picioarele crucii. Sângele lui Isus mă uda şi eu eram îndurerată şi plângeam; aş fi vrut să urc eu pe cruce pentru a-L desprinde pe Isus şi a-L scăpa de acel chin. Eram o fetiţă de câţiva ani şi nu puteam face nimic; mai erau şi mulţi oameni răi care urlau în jurul crucii. Apoi, dintr-odată, Isus îşi desprinse braţul de pe cruce şi-mi spuse să mă apropiu de El; mă cuprinse cu braţul Său şi mă ridică la El, iar eu îmi aşezai capul pe inima Lui. Sângele lui mă uda toată iar eu îi sărutam pieptul. Nu-mi era frică, iar durerea-mi trecuse, eram fericită să stau cu Isus chiar dacă El era pe cruce. Această viziune s-a repetat de mai multe ori în copilărie şi în adolescenţă.

Prin încercările vieţii, am înţeles ce voia să-mi spună acea viziune: însemna să stau cu Isus, în orice situaţie, să mă unesc cu El şi în durere, şi că El nu avea să mă părăsească niciodată. Şi aşa a fost, pot da mărturie; braţul puternic al lui Isus m-a susţinut mereu şi mi-a dat forţa şi harul de a-L mărturisi, şi prin ceea ce scriu chiar în acest moment.”

Te-ai întrebat de ce ai fost aleasă tocmai tu pentru a primi aceste revelaţii?

„Bineînţeles că m-am întrebat! Dacă în copilărie percepem experienţele cu simplitate şi fără multe întrebări, crescând, vrem să înţelegem ceea ce ni se întâmplă; cred că e la fel pentru oricine. Crescând şi conştientizând natura extraordinară a experienţelor mele, am început să mă întreb de ce mi se întâmpla tocmai mie. Nu căutasem nimic, şi nici nu fusesem o persoană ieşit din comun de ambiţioasă sau doritoare să iasă în evidenţă. Dimpotrivă, eram mai degrabă timidă şi rezervată, şi nu mă încânta prea mult ideea de-a trebui să mă expun curiozităţii oamenilor într-o bună zi. Până când Isus îmi spuse: „Dacă Eu te-am ales tocmai pe tine, cine eşti tu ca să pui în discuţie alegerea Mea?” Din acel moment am înţeles că niciunul din noi nu e mai bun decât alţii şi că Dumnezeu e cel care alege, nu noi. El ştie de ce m-a ales şi mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însămi.

Am înţeles şi că voinţa lui Dumnezeu pentru noi se poate accepta sau nu, se poate înţelege mai mult sau mai puţin; un singur lucru nu trebuie să facem: să o punem la îndoială. Şi aşa a fost şi pentru mine. N-am înţeles mereu imediat, şi n-am fost totdeauna pregătită să accept imediat, pentru că sunt o fiinţă umană cu limitele şi fragilitatea sa; însă nu m-am împotrivit, m-am lăsat purtată de mâna Sa, chiar şi cu ochii închişi, chiar şi atunci când mi-a cerut să merg pe apă (cf. Mt. 14,22-23).

Astfel făcând, am reuşit mereu să înţeleg şi să accept totul. Printre altele, Isus mi-a explicat mereu că El nu cere nimănui să creadă în ceva ce nu reuşeşte să înţeleagă; întotdeauna ne este dată lumina interioară pentru a înţelege ceea ce ni se cere, pentru că suntem fiinţe libere. Dumnezeu ne respectă libertatea întru totul şi ne cere să aderăm în mod liber la voinţa Sa. Dacă mi se întâmplă să nu înţeleg imediat, Îl rog pe Dumnezeu să mă călăuzească şi să-mi dăruiască harul de a înţelege, şi primesc întotdeauna lumina.

Isus aşteaptă de la mine ca eu să înţeleg mai întâi ceea ce-mi este arătat şi explicat, şi să pun în practică în viaţa de zi cu zi. Acest lucru mi se pare perfect logic: dacă eu nu trăiesc ceea ce le vorbesc altora, cum pot fi credibilă? Nu mă simt chemată să divulg teorii frumoase, sau să prezint vreun fenomen, ci să mărturisesc ceea ce am trăit, ceea ce s-a coborât din cer pentru a se întrupa în mine, prin credinţa mea, prin speraţă şi iubire, dar şi prin efortul pe care îl depun în viaţa cotidiană. Da, credinţa e un dar, însă şi o cucerire, şi în experienţa vieţii de pe pământ e foarte prezentă lupta împotriva răului, limitelor şi stricăciunii. Însă experienţa mea este că oferind viaţa lui Dumnezeu, greutăţile pe care trebuie să le înfruntăm nu sunt niciodată mai mari decât forţa care ne este dată. Astăzi nu mă mai întreb de ce am fost aleasă tocmai eu; ceea ce mă interesează cu adevărat este felul în care pot răspunde mai bine dorinţelor Domnului meu şi cum să particip pe deplin la acţiunea Sa, încredinţându-mă cu totul Lui şi oferindu-I viaţa necondiţionat. Nu pot spune că sunt desăvârşită, nimeni nu e, dar mă străduiesc să fac tot ce pot. Dumnezeu apreciază angajamentul nostru generos. Mai mult decât rezultatele, pe El Îl interesează curăţia intenţiilor noastre şi conştiinţa noastră dreaptă.

Astăzi se vorbeşte mult de apariţii de OZN-uri şi de extratereştri. Dumneavoastră aţi luat o distanţă netă faţă de orice comparaţie între revelaţiile pe care le primiţi şi  apariţiile OZN sau orientările New Age. Puteţi explica o dată pentru totdeauna diferenţa dintre ele?

„Doresc să plec de la premisa că respect experienţele oricui, şi că nu am intenţia să lupt împotriva nimănui. Dacă e adevărat că în acest domeniu întâlnim adesea o anumită confuzie, sunt convinsă că, în această sferă sunt multe persoane de valoare, care şi-au dedicat viaţa căutării adevărului privind viaţa în univers, aducând o contribuţie semnificativă în acest sens.

De aceea, nu am luat distanţă faţă de experienţele altora, ci faţă de o anumită abordare a subiectului, care nu-mi este proprie. Să mă explic mai bine: experienţele mele din acest domeniu nu pornesc de la observarea fenomenelor sau de la un studiu tehnico-ştiinţific. Ele nu constituie nici tematica fundamentală în revelaţiile pe care le primesc.

Experienţele mele se petrec în spirit, atunci când spiritul meu se uneşte cu Dumnezeu, prin dăruirea mea Lui şi rugăciune. Nu sunt eu cea care încearcă să cunoască. Eu doar mă ofer lui Dumnezeu, mă rog şi mă ofer Lui; spiritul Său e cel care mă pune în legătură cu această realitate, revelând-o ochilor mei aşa cum este ea în Dumnezeu. Nu este vorba de nişte contacte sporadice (nu sunt un medium), sau de vreo revelaţie izolată.

Este vorba mai degrabă de o comunicare care curge liber în Spiritul Sfânt. Nu am urcat niciodată fizic la bordul unei astronave extraterestre, însă am fost purtată în spirit să vizitez multe planete, şi am putut să-mi dau seama de condiţiile de viaţă a multor fraţi din univers, primind multe explicaţii. În experienţele mele, locuitorii altor planete nu s-au definit niciodată extratereştri, termen pe care nu-l îndrăgesc prea mult, adică fiinţe diferite de noi, din afara vieţii noastre. Din contră, mi-au fost arătaţi şi mi s-au prezentat ca şi fraţi, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, mântuiţi de Isus Cristos. Deţin aceeaşi demnitate de fii ai lui Dumnezeu, şi, ca şi noi, sunt destinaţi să facă parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Nu se identifică nici cu îngerii, a căror prezenţă în viaţa mea şi în revelaţii primite este cu adevărat relevantă; aceştia din urmă sunt spirite pure în serviciul lui Dumnezeu, cei care deschid calea poporului lui Dumnezeu către realizarea promisiunilor Sale. După cum am spus mai înainte, tot ceea ce există şi se mişcă în univers intră în cadrul mai amplu al acţiunii lui Dumnezeu din aceste timpuri, o acţiune care poartă tot mai mult la lumină tot ceea ce există în univers. Nici măcar sfinţii din Paradis şi sufletele din Purgator  nu se sustrag acestei acţiuni divine, ci dimpotrivă, participă pe deplin la realizarea planului lui Dumnezeu de a reuni totul în Cristos. Şi puterile infernului vor trebui să se confrunte cu puterea lui Dumnezeu, care va trece şi prin cei credincioşi Lui.

În centrul universului stă Isus Cristos, care susţine întreaga creaţie. Acţiunea sa necontenită atrage spre Sine fiecare om de pe orice planetă; mai devreme sau mai târziu, fiecare Îl va întâlni faţă în faţă. Isus Cristos este Regele Universului, cel care a venit pe pământ pentru a răscumpăra întreaga omenire a universului de sub puterea răului şi a stricăciunii, pentru a revela chipul lui Dumnezeu şi pentru a instaura împărăţia Sa. Împărăţia lui Dumnezeu e împărăţia lui Cristos, făcută din valori şi legi bine stabilite, care sunt aceleaşi pentru întreg universul.

Împărăţia lui Dumnezeu trăieşte deja în cei care o primesc. Ea se extinde prin cei care trăiesc după valorile şi legile sale. Totuşi, va trebui să se extindă în întreg universul; de aceea, întreaga umanitate va fi chemată să decidă dacă vrea sau nu să facă parte din această împărăţie sau dacă doreşte să adere la împărăţia satanei, ale cărei valori se exprimă prin egoism şi corupţie. La sfârşitul timpurilor, Isus va stabili definitiv împărăţia Sa şi o va încredinţa Tatălui, în puterea Spiritului Sfânt, după ce o va fi separat definitiv de rău şi de moarte. Din ea vor face parte toţi cei care o vor alege în sinceritate şi libertate. Aceasta va fi noua creaţie, cerul nou şi pământul nou de care vorbeşte Biblia (cf. Ap. 21).

Acţiunea lui Dumnezeu în acest timp, şi misiunea celor care I se dăruiesc, e aceea de a duce fiecărui om vestea şi mărturia valorilor şi legilor Împărăţiei lui Dumnezeu pe care Isus Cristos ni le-a arătat. În această lumină trebuie citite revelaţiile pe care le primesc: ele sunt o mărturie a lucrării lui Dumnezeu şi a împărăţiei Sale, care e împărăţia lui Cristos.

Aş spune că experienţele mele conduc la o viziune cristocentrică asupra vieţii din univers, care se inserează pe deplin în planul de mântuire vestit de Evanghelie. Tocmai centralitatea lui Cristos e cea care, după părerea mea, marchează deosebirea faţă de domeniul ufologiei, mişcarea New Age sau alte experienţe pe care, repet, nu intenţionez sub nicio formă să le judec.

”Ce crede Biserica despre cărţile şi revelaţiile dumneavoastră? Ce reacţii „oficiale” au fost?

„Până acum, Biserica nu s-a pronunţat oficial asupra cărţilor mele şi, în general asupra revelaţiilor pe care le-am primit. Au fost luări de poziţie în unele cercuri catolice, care însă nu au primit un caracter oficial. Autoritatea eclezială are datoria de a observa şi de a discerne cu atenţia cuvenită şi cu prudenţă întemeiată.

Cu toate acestea, îmi place să amintesc mereu că Biserica nu e constituită numai de ierarhia sa ecleziastică, ci şi din poporul lui Dumnezeu. Adeseori, în istoria mântuirii, acesta a recunoscut fenomenele supranaturale cu mult înaintea ierarhiei înseşi, prin drumul de credinţă. Dacă mă uit la această biserică, trebuie să spun că, cărţile mele au fost primite foarte favorabil de publicul italian şi nu numai. „Dincolo de marea barieră” a fost deja tradusă în şase limbi, şi sunt în curs alte traduceri. Şi cea de-a doua carte „Rescrierea istoriei -Vol.I- În gândirea lui Dumnezeu” este în curs de traducere în mai multe limbi. Sunt foarte mulţumită şi de interesul arătat de cititori faţă de site-ul „www.versolanuovacreazione.it“, prin care este trasat un drum spiritual pentru cei interesaţi. Mesajele publicate lunar aici au fost foarte apreciate, fapt pentru care am alcătuit o carte purtând acelaşi titlu ca site-ul: „Către noua creaţie”.

De asemenea, primesc şi multe scrisori şi e-mail-uri din partea persoanelor care îşi exprimă consideraţia şi afirmă că şi-au schimbat viaţa în mai bine, datorită revelaţiilor conţinute în cărţile mele.

În fine, am întâlnit în aceşti ani, multe persoane interesate să cunoască mai în profunzime subiectele tratate în cărţi: am văzut în mulţi oameni o dorinţă sinceră de a-L iubi şi de a-L sluji pe Dumnezeu. Acest lucru, evident, mă umple de bucurie dar, în acelaşi timp, mă face să mă simt şi mai responsabilă înaintea lui Dumnezeu şi a aproapelui,  determinându-mă în acelaşi timp să mă angajez mai mult să stau înaintea lui Dumnezeu pentru a mă schimba”.

„Lucraţi la o carte nouă? Despre ce este vorba?

„Da, lucrez la o nouă carte, al doilea volum din „Rescrierea istoriei”. Acesta va conţine cu siguranţă aprofundări ulterioare ale tematicilor deja tratate, pe aceeaşi linie a planului lui Dumnezeu despre care am vorbit. Trebuie să specific că nu sunt eu cea care decide ce şi cum să scrie, ci Domnul însuşi o face. Nici măcar titlul nu-l decid eu. În scrierea textului, sunt acompaniată constant de călăuzirea atentă a lui Dumnezeu şi a instrumentelor Sale, ca de exemplu arhanghelii, în aşa fel încât nu pot devia în fanteziile mele, nici impune interpretările mele.

Asta nu înseamnă că sunt pasivă sau detaşată, din contră! Când scriu o carte, datoria mea e aceea de a fi deschisă necondiţionat la acţiunea lui Dumnezeu, punând deoparte şi cea mai mică ambiţie sau preocupare pentru succes sau insucces. Trebuie să fiu pur şi simplu un instrument, un fel de radio care captează frecvenţele cu claritate, fără interferenţe. Scrierea acestor cărţi a reprezentat pentru mine un drum în drumul spiritual. Tot ceea ce am scris, am trăit mai întâi în mine. Pot să spun că fiecare carte a însemnat o etapă extrem de importantă în drumul meu personal.

Repet că  eu am fost chemată să primesc, să cred şi să pun în practică învăţămintele primite. Dumnezeu nu mi-a cerut niciodată să fiu un simplu „reproducător de mesaje”, ci o persoană liberă şi conştientă, care înţelege şi participă cu toată fiinţa la evenimentele spiritului. Sunt conştientă că numai în acest fel pot să fiu un instrument fidel acţiunii lui Dumnezeu.”